Tablă, tije, cherestea și lemn de construcție, țevi, profil din oțel, aluminiu – acestea și multe altele elemente supradimensionate sunt o mare provocare pentru departamentele de logistică sau companiile de transport.
An de an, apar soluții speciale, inclusiv automatizate, ce ajută la manipularea, depozitarea și pregătirea pentru transport a acestor încărcături. Au fost construite in acest sens nu numai rafturi speciale dar și cărucioare sau unelte de manipulare.
Depozitarea și pregătirea pentru transport a foilor de tablă, tije, plăci din lemn precum și profiluri și plăci din plastic este reglementată de legi specifice. Pentru acestea. se aplică din ce în ce mai des soluții specializate.
În depozite, sunt des utilizate rafturi de tip consolă (printre altele Ohra, Hubtex, Tema), ce dețin de obicei brațe mobile. Datorită acestui lucru, eventuala lovitură de jos sau laterală cu mijlocul de transport intern nu duce la deteriorarea raftului, deoarece consola se ridică liber (se înclină în sus).
O soluție interesantă pentru depozitare este sistemul de rafturi denumit fagure. Marfa este depozitată în lungime, în „ascunzișuri” adânci, iar un mecanism special permite preluarea și ridicarea pentru transport în orice moment.
Se găsesc în piața din ce în ce mai multe sisteme automatizate ce permit depozitarea. Sunt interesați de aceasta si distribuitorii de oțel sau de alte tipuri de metale.
Pentru ca aplicarea de soluții automatizate pentru depozitarea de elemente lungi să aibă sens, cantitatea de materiale care trebuie depozitată trebuie să fie relativ mare – câteva tone. Este importantă și varietatea de sarcini, care trebuie depozitată. Cu cât este sortimentul mai vast, cu atât face mai mult sens automatizarea depozitului – spune Matthias Remmert, șeful Remert GmbH.
Facilitarea depozitării, descărcării și încărcării este asigurată de soluții de punte și de camere.
Un produs interesant este LogiTower, de fapt un buffer de depozitare ce funcționează ca un lift și utilizează lanțuri de transport.
Este o construcție formată din una sau mai multe coloane, unde sunt aranjate rafturi cu marfă.
Un extractor ce preia din aceste rafturi (platformă mobilă) se deplasează orizontal și vertical între coloanele de depozitare, iar stația de încărcare-descărcare se află de obicei în fața raftului. Depozitarea și preluarea mărfii se realizează direct de pe rafturi, de ex. cu ajutorul unui motostivuitor sau macara.
Asemănător funcționează Mono Tower, ce se compune dintr-o coloană de depozitare și coloană transportatoare, pe care se deplasează extractorul. Sarcina acestuia este deplasarea rafturilor din stația de încărcare și transportul acestora din coloanele de depozitare în stația de încărcare.
Sistemul de control ce permite transportul rafturilor după numere sau prin indicarea articolului căutat cu ajutorul indexului sau denumirii. Raftul se poate ușor extinde, cu ajutorul unui modul, în acest caz se dezvoltă un raft cu lift în versiunea Twin Tower, cu o suprafață de depozitare mărită.
Exemplele de aplicare se pot înmulți, de ex. Remmert modernizează depozitul unui producător de ferestre.
Înainte de modernizare pentru predarea materialului din depozit se utilizau două utilaje de transport : încărcătorul de rafturi scotea unitățile de încărcare de pe rafturi și le pregătea în zona de buffer în partea de jos a sistemului de depozitare. Ulterior cu un motostivuitor se transportă casetele către stația indicată.
La returul materialelor către depozit, de asemenea se utilizau ambele utilaje. Această soluție a fost înlocuită cu un sistem ce permite printre altele un acces facil la 30 de poziții de marfă. Au primit un loc fix în zona veche de buffer în partea de jos a depozitului și din acel moment sunt transportate către stații și depozitate la locul lor exclusiv de motostivuitor.
Utilajul nou se extinde pe ambele șine legate de stație de încărcare, ce permite preluarea în același timp a unei casete noi către depozit și predarea unei casete goale pentru umplere.
Pregătirea lemnului pentru transport este adesea îngreunată de necesitatea de a manipula încărcături complicate.
Mai ales ridicarea și transportarea. O problemă fiind operațiunea care trebuie realizată în timpul încărcării, de ex ridicarea acestuia la înălțime, rotirea sau depozitarea într-un anumit loc.
O soluție fiind manipulatoare sub presiune, pneumatice, dar și stivuitoare de manipulare utilizate din ce în ce mai des.
Pentru a încărca lemnul pe un mijloc de transport se pot utiliza așa numitele stivuitoare laterale. Cu astfel de mijloace ne putem deplasa chiar și cu o viteză ce depășește 20 km/h.
Experiența ne-a arătat că un stivuitor cu încărcare laterală este mult mai eficient față de un stivuitor simplu.
Cel mai des sunt utilizate stivuitoare pe motorină cu sarcină de la 3 la 45t. precum și mijloace cu acumulatori cu sarcina de la 3 la 8t.
O noutate este extensia sistemului de catarg. Constructorii de la Baumann au realizat o soluție bazată pe un „melc” special (în loc de două cilindre, amplasate în cruce).
Mașini cu încărcare laterală are și de ex. Hubtex, și roți relativ înalte, se descurcă foarte bine și în situații de teren avariat.
Stivuitoarele laterale au fost și acestea îmbunătățite, a apărut o serie specială de mijloace destinate transportului intern în depozite și pe șantier.
Realizarea de funcții suplimentare este domeniul seriei de vehicule de tip Jumbo, stivuitoare cu două osii cu două platforme, între care se regăsește „o legătură” cu ridicare de stive. Cabina a fost amplasată pe lateral.
Intră în categoria de mașini cu încărcare laterală și așa zisele stivuitoare multi-direcționale (de ex. Hubtex și Combilift). Au o valoare adăugată fiindcă se poate ușor modifica sincronizarea roților (controlate hidraulic) ce permit o manevrare facilă în orice direcție.
Foto: iStock