TransInfo

Foto: Unicom Tranzit

Unicom Tranzit anunță o nouă conexiune între Teiuș și Duisburg

Puteți citi articolul în 2 minute
|

13.09.2022

Operatorul de transport Unicom Tranzit a anunțat recent inaugurarea unei noi conexiuni feroviare care leagă terminalul Teiuş de terminalul Samskip din Duisburg, Germania.

Reamintim că terminalul intermodal de la Teiuș (județul Alba) a fost inaugurat în luna iunie a acestui an, fiind situat pe coridorul feroviar IV.

Cursa inaugurală Teiuș – Duisburg a plecat din terminalul Unicom în data de 6 septembrie şi a ajuns la Duisburg în data de 8 septembrie, cu un timp mediu de tranzit de 60 de ore.

Garnitura a fost încărcat cu 20 de semiremorci însă, conform companiei, în viitorul apropiat aceasta va putea transporta 38 de unități pe sens. De la Teiuş International Intermodal Terminal, garnitura va fi operată în fiecare zi de luni a săptămânii, iar la Duisburg în fiecare zi de vineri

Pe lângă conexiunea Teius – Duisburg, Unicom mai opereaza conexiunea Teiuș – Milano și conexiunea Vadul Siret frontieră – Constanța Port, aceasta din urmă având o frecvență de 2-3 trenuri / săptămână.

Unicom Tranzit este un operator feroviar privat și expeditor de marfă care activează în România din anul 1994, făcând parte din grupul de companii Unicom Group.

 

Etichete