TransInfo

Urgent Cargus vrea să angajeze peste 1000 de persoane în următoarele luni

Puteți citi articolul în 2 minute
|

28.10.2020

Compania de curierat Urgent Cargus anunţă că vrea să recruteze peste 1000 de persoane în următoarele luni pe fondul unei creșteri operaționale dar și al perioadei sărbătorilor care se apropie.

Compania declară că vrea oameni în special pentru poziţiile de curieri şi sortatori; cele mai multe posturi disponibile (peste 700) sunt în Bucureşti, Braşov, Timişoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Iaşi, Constanţa, anunță Ziarul Financiar.

Sursa citată mai declară că volumele companiei au crescut cu peste 33% în aprilie-iunie 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, compania se pregăteşte pentru Black Friday, cea mai mare campanie de discounting organizată în România, care se preconizează să fie un vârf şi anul acesta, atât pentru retaileri, cât şi pentru serviciile de curierat.

Contextul recent a produs schimbări semnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi structura volumelor gestionate de Urgent Cargus, incertitudinea generată de contextul COVID-19 determinând consumatorii să se concentreze pe cumpărturile online. Ne apropiem cu paşi repezi de vârful anual generat de volumele înregistrate de companiile de curierat, motiv pentru care continuăm să investim în eficientizarea proceselor operaţionale şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor prin consolidarea echipei”, spune Diana Gheorghe, Director de Operaţiuni în cadrul Urgent Cargus, citata de ZF.ro.

Urgent Cargus este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața serviciilor de curierat din țara noastră, are peste 5.000 de angajați și colaboratori, 60 de centre de sortare și depozite și o flotă de peste 2.600 de vehicule.

Foto: Urgent Cargus

Etichete