Valoarea pieței auto din România este estimata la 23 mld euro în 2017

Puteți citi articolul în 3 minute
|

12.01.2018

Conform estimărilor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), piața auto din România ar putea atinge pragul de 23.5 mld euro în 2017, cea mai mare pondere având-o zona componentelor auto.

Prognozele noastre vizează pentru 2017 o cifră de afaceri a industriei auto de 23,5 miliarde de euro, din care aproape 6 miliarde revin autoturismelor, iar 17,5 miliarde componentelor auto. Creşterea din 2017 are ca surse mărirea ponderii Duster în producţia Dacia, punerile în funcţiune de capacităţi noi şi intensificarea producţiei în majoritatea capacităţilor existente în sectorul de componente”, a declarat pentru publicatia Capital preşedintele ACAROM, Gabriel Sicoe.

Înmatriculările de autoturisme din România s-au aflat pe un puternic trend ascendent în ultimul an.

Astfel, in 2017 au intrat în circulaţie circa 665.000 de autoturisme, într-o creştere semnificativa de la 392.209 în anul anterior, informează publicatia Capital.

Din totalul înmatriculărilor de anul trecut însă, nu mai puţin de 550.000 au fost vehicule de ocazie, ceea ce înseamnă că raportul dintre autoturismele noi şi cele second-hand a ajuns la 1/5.

Printre factorii care au dus la o creștere la nivelul pieței, se numără și eliminarea timbrului de mediu.

Vorbim de un cumul de efecte: cel asupra pieţei (a fost frânată masiv posibila creştere a cererii de autoturisme noi),  însoţit de cel indirect  asupra producţiei naţionale de maşini, de efectul asupra sănătăţii oamenilor prin poluarea oraşelor mari şi de cel asupra cheltuielilor societale datorate accidentelor şi reparaţiilor rablelor importate”, a explicat Sicoe.

Pe lângă eliminarea timbrului de mediu, expansiunea companiilor din industria producătoare și-a lăsat și ea amprenta în mod pozitiv asupra cresterii economice pe piața auto.

În 2017, unele dintre cele mai importante nume din domeniul producției de componente auto și-au extins operatiunile în România; de asemenea, Dacia a decis producția integrala a unuia dintre modelele sale – Duster – la Mioveni, iar Ford a produs SUV-ul EcoSport la Craiova.

Foto: AutoMarket

Etichete