TransInfo

Foto: Girteka

Transportatorii români solicită Ministerului Mediului stimulente pentru achiziția de vehicule comerciale pe GNC/GNL; gazul natural rămâne însă un combustibil controversat

Puteți citi articolul în 4 minute
|

24.11.2021

 Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor introducerea unui program de stimulare pentru achiziționarea de vehicule comerciale licențiate de transport rutier de marfă (peste 2,5 tone) și persoane (peste 1+9 locuri) pe bază de gaz natural comprimat/lichefiat (GNC /GNL).

Organizația consideră că o astfel de măsură ar reprezenta un prim pas către tranziția verde pentru industria transporturilor rutiere.

UNTRR a mai adresat cereri similare și în 2019 Administrației Fondului de Mediu, dar notează că până în prezent transportatorii rutieri români nu au beneficiat de niciun program de stimulare pentru achiziția de vehicule GNC/GNL, așa cum beneficiază transportatorii rutieri din alte State Membre UE.

Motoarele pe GNC  produc 25% mai puțin dioxid de carbon decât benzina și cu 35% mai puțin decât motorina. La acest moment, singura soluție fezabilă pentru transportatorii rutieri sunt vehiculele pe gaz natural comprimat(COMPRESSED NATURAL GAS – GNC) sau gaz natural lichefiat (LIQUIFIED NATURAL GAZ – GNL) (…) Impulsionarea pieței se poate realiza prin acordarea de subvenții transportatorilor români de până la 50% din costul vehiculului, similar celor acordate transportatorilor din alte State Membre pentru achiziționarea vehiculelor GNC/GNL” – se arată în comunicatul UNTRR.

Gazul natural este însă un combustibil controversat.

Federația Europeană pentru Transport și Mediu (T&E) a lansat la jumătatea anului trecut un raport conform căruia camioanele care funcționează pe bază de gaz natural lichefiat (GNL) poluează aerul de cinci ori mai mult decât camioanele diesel.

T&E a realizat teste folosind trei camioane pe GNL care au traversat atât zone urbane, cât şi rute regionale şi autostrăzi, concluzionând că acestea emit de până la cinci ori mai mult oxid de azot decât camioanele diesel:

Camioanele pe gaz nu sunt ‘curate’, ba chiar pot fi mai rele pentru mediu decât camioanele diesel. E timpul ca decidenţii să se uite cu atenţie la dovezi şi să oprească subvenţiile pentru camioane, investiţiile în infrastructura pentru aceste camioane şi reducerile de taxe pentru ceea ce este, de fapt, un alt combustibil fosil poluant. În ciuda acestor dovezi, gazul folosit în transporturi este susţinut de guvernele UE prin reduceri de taxe, scutiri de taxe de drum şi subvenţii. Fără aceste subvenţii, nu ar exista o piaţă pentru gaz în transporturi. Industria gazului este disperată să convingă decidenţii că aceste camioane aduc beneficii pentru mediu pentru că vor să-şi crească piaţa. Adevărul este că gazul este doar un alt combustibil fosil precum petrolul şi cărbunele, aşa că trebuie eliminat” a declarat Stef Cornelis, reprezentant T&E.

Atât T&E cât și Uniunea Internațională a Transportului Rutier (IRU) susțin că este responsabilitatea guvernelor statelor UE „să înceteze să încurajeze producția camioanelor pe baza de GNL, prin încetarea subvențiilor acordate producătorilor și transportatorilor.”

Etichete