TransInfo

Foto: Asociația Pro Infrastructură

CNAIR anunță câștigătorul proiectului de lărgire a Centurii București la 4 benzi

Puteți citi articolul în 2 minute
|

21.03.2022

CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între Al (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) – LOT 2 Largire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București Sud între km 54+700 și DN5 (km 40+000)”.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.p.a. (lider)S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat), cu preţul de 504.112.836,73 Lei fără T.V.A.

Durata de proiectare și execuție a contractului este de 36 de luni din care: 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 10 ani.

În cadrul contractului vor fi realizate 3 structuri de complexitate ridicată, din care 2 pasaje subterane cu o lungime de peste 600 de m.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Câștigătorul contractului pentru construcția lotului 2 al autostrăzii Ploiești – Buzău

De asemenea, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect “EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEȘTI – BUZĂU, LOT 2, Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350”.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SC CONI SRL (lider de asociere) – TRACE GROUP HOLD PLC, cu preţul de 1.249.992.665 Lei fără TVA.

Lungime acestui tronson este de 28,35 km, și include construcția a 20 poduri. Durata de execuție a contractului este de 20 de luni, cu o perioadă de garanție a lucrărilor de 10 ani.

 

Etichete