TransInfo

Comisia Europeana lansează un proiect destinat sprijinirii zonelor de frontieră

Puteți citi articolul în 2 minute

Pentru a valorifica întregul potențial economic al regiunilor frontaliere ale UE, unde locuiesc 150 de milioane de cetățeni, Comisia Europeană a lansat recent „punctul de contact frontalier”, arata EurActiv.ro
Acest proiect va sprijini regiunile în efortul de înlăturare a obstacolelor din calea creării de locuri de muncă și a investițiilor.
El va fi alcătuit din experți ai Comisiei în chestiuni transfrontaliere, care vor oferi consiliere autorităților naționale și regionale, colectând și făcând schimb de bune practici prin crearea unei noi rețele online la nivelul UE.

Punctul de contact frontalier va fi operațional începând cu ianuarie 2018.

„În conformitate cu apelul președintelui Juncker la asigurarea corectitudinii pe piața noastră unică în discursul său din 2017 privind Starea Uniunii, punctul de contact frontalier va ajuta regiunile frontaliere să coopereze mai bine prin intermediul unui set de acțiuni concrete”, anunţă Comisia Europeană.

Printre obiectivele noului proiect transfrontalier se numără:

  • îmbunătățirea accesului la locuri de muncă;
  • servicii precum asistența medicală și sistemele de transport public;
  • la facilitarea desfășurării de activități economice peste graniță.

Propunerea face parte dintr-o Comunicare mai amplă privind „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE”, cu un set de noi acțiuni și o listă de inițiative în curs, pentru a ajuta regiunile frontaliere din UE să se dezvolte mai repede și să colaboreze mai bine.

Îmbunătățirea accesului la locuri de muncă

Regiunile de la graniţă vor primi recomandări cu privire la recunoașterea reciprocă a calificărilor, programele comune de studii sau serviciile de pregătire pentru antreprenori.
Totodată, punctul de contact frontalier va centraliza informațiile privind bunele practici în domeniul serviciilor de ocupare a forței de muncă transfrontaliere, cum ar fi rețeaua comună creată de regiunea Galicia din Spania și regiunea de nord a Portugaliei și sprijinul acordat de portalul UE privind mobilitatea locurilor de muncă EURES.

Etichete