Companiile americane din transport și logistică ar trebui să caute oportunități în Europa de Est

Puteți citi articolul în 8 minute

Majoritatea liderilor lanțurilor de aprovizionare din Statele Unite se bazează extensiv pe parteneriatele cu Asia în ceea ce privește producția.  Acești profesioniști sunt constant atenți la transporturile de containere Trans-Pacific din Est și la piața transportului aerian.

Lanțul de aprovizionare este critic pentru funcționarea optimă a producției și, cu tarifele aferente pe de-o parte și COVID-19 pe de cealaltă parte, acesta devine din ce în ce mai dificil de gestionat fără probleme.

Companiile din Statele Unite au gestionat strategic tarifele vamale impuse pentru mărfurile importate în SUA din China, începând cu anul trecut, de când aceste rate sunt într-o continuă schimbare.

Pentru mulți directori financiari, costurile sunt destul de îngrijorătoare. Conform unei analize realizate de Tariffs Hurt the Heartland, în octombrie 2019 războiul comercial a costat 7.2 miliarde de dolari, din cauza tarifelor vamale, înregistrându-se astfel o creștere cu 1 miliard de dolari față de octombrie 2018.

Anul acesta COVID-19 a cuprins întreaga lume. Fabrici din China au fost închise, deoarece muncitorii au fost nevoiți să se izoleze în casă. Containerele s-au adunat și au rămas blocate în docuri, în Asia. Iar dependența de bunuri fabricate în China, care brusc n-au mai fost disponibile, s-a resimțit.

De exemplu, publicația online Foreign Policy citează faptul că eforturile companiilor din SUA de a extinde producția de ventilatoare au întâmpinat dificultăți în a obține componente esențiale de la facilitatori chinezi sau alte surse.

Vestea bună pentru proprietarii de afaceri și consumatori este că porturile rămân deschise și marfa este în mișcare în ciuda crizei globale în ceea ce privește sănătatea și tarifele vamale. Provocarea prezentată companiilor este acum menținerea mărfurilor în mișcare și costul aferent acestei acțiuni. Câțiva analiști au scris articole și au adresat comunității de afaceri aceste întrebări.

Un articol intitulat „China este următoarea China” publicat de Geopolitical Futures sugerează că firmele americane care fac afaceri în China nu sunt gata să se mute. Articolul urmărește cu abilitate istoria felului în care relațiile au condus lumea comerțului până în momentul în care se află acum, manifestând o puternică dependență față de China.

Articolul precizează, și pe bună dreptate, faptul că majoritatea lanțurilor de aprovizionare vor trebui să continue să cumpere din China, continuând astfel să plătească prețul. Un sondaj realizat de Am Cham China este citat în acest articol.

Companiile care desfășoară afaceri în China au fost întrebate dacă au în vedere în mod activ mutarea unora sau a tuturor operațiunilor în străinătate, 55% dintre firmele intervievate declarând că este prea curând să se pronunțe.

Am putea îndrăzni să sugerăm că s-ar putea să fie momentul să privim în altă parte, profitând de timpul pe care ni-l pune această criză la dispoziție pentru a revizui procesele și strategiile?

Condițiile actuale ale pieței sugerează oportunități de afaceri în Europa de Est. Țări precum Slovacia, Republica Cehă, Ungaria și Polonia sunt printre țările cu cea mai rapidă dezvoltare din lume.

De fapt, Polonia a înregistrat cea mai rapidă creștere economică din Europa post-criză, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional. Această realitate se combină armonios cu inițiativa Uniunii Europene Orizont 2020 pentru un climat economic favorabil producției. Iată câteva motive pentru care companiile ar trebui să ia în considerare Europa de Est:

Lipsa jocurilor politice.

Acesta este un an al alegerilor prezidențiale în Statele Unite. Actualul președinte deja face demersuri să pedepsească China nu doar pentru tarife, ci și pentru pandemia COVID-19. Este posibil ca aceste alegeri să fie despre cine poate aduce mai multă justiție împotriva Chinei, indiferent de cine câștigă în noiembrie.

Costuri.

Pe de-o parte, producția de bunuri din China înseamnă mai puțină politică pentru un producător din Statele Unite, pe de altă parte, înseamnă tarife și costuri mai mari, cu alte cuvinte un profit mai mic pentru companiile care doresc pur și simplu să mențină lanțurile de aprovizionare și vânzările în mișcare. Gândiți-vă la ce pot aduce aceste țări menționate mai sus. Atmosfera politică și un cost mai bun sunt două elemente extrem de favorabile.

Preț și expertiză.

Menținerea costului forței de muncă este esențială pentru producție. Potrivit site-ului Eurostat, cele mai mici salarii din Europa în 2018 au fost în Blocul de Est, inclusiv Polonia, Bulgaria, Letonia și Lituania. Tehnologia se dezvoltă într-un ritm uluitor în aceste țări. De exemplu, în România, acum numită Techsylvania, există 6 dezvoltatori la fiecare 1000 de locuitori. În prezent există peste 5,7 milioane de dezvoltatori profesioniști în Europa, cu peste 200.000 mai mulți în ultimul an. Acest număr este comparabil cu cel de 4,4 milioane din Statele Unite.

Acces.

Mulți manageri ai lanțului de aprovizionare sunt responsabili pentru mărfurile fabricate în China, care sunt vândute în Europa. În loc să urmărească doar condițiile portului din Hamburg, Anvers și Rotterdam, ar trebui să ia în considerare observarea noii „autostrăzi a mătăsii”, un serviciu direct de transport de marfă între China și Polonia. Conectează portul Xi de centrul intermodal polonez Euroterminal Sławków. Odată cu schimbul intermodal necesar la frontiera Ucrainei sau cu Belarus din cauza diferențelor linii ferate, opțiunea de încărcare în inima Poloniei oferă opțiuni de livrare mai rapidă pe piață, care poate face diferența în menținerea unui nou client. Serviciul feroviar de containere oferă, de asemenea, o conexiune cu Portul Gdańsk și, în consecință, ar putea fi utilizat pentru livrarea de mărfuri din China în Scandinavia.

Resurse.

Aceste țări au avantajul disponibilității resurselor naturale, incluzând cheresteaua, gazele naturale, zincul, cărbunele, sulful, minereurile, cupru și altele. De asemenea, infrastructura este adecvată. Așa cum am menționat mai sus, Inițiativa Belt and Road din China poziționează Europa drept destinația trenurilor chineze via „Autostrada Mătăsii”.

Companiile din Statele Unite își reconfigurează lanțurile de aprovizionare globale, iar Europa de Est va face parte din cheia succesului în viitorul lor.

De exemplu, Tony Short, directorul lanțului de aprovizionare pentru Wieland Designs din Goshen, Indiana, spune:

În momentul în care a fost nevoie să căutăm un nou furnizor pentru o nouă linie de produse, a fost normal să ne orientăm către China. Dar am ajuns să descoperim, în cele din urmă, o opțiune excelentă în Polonia. Am încheiat parteneriate cu un grup polonez bine pus la punct, care a produs produse de înaltă calitate la prețuri competitive. A fost exact ceea ce aveam nevoie.”

Întrucât mai mulți dintre clienții noștri lucrează în vederea diversificării lanțurilor de aprovizionare globale, suntem aici să le oferim suport în ceea ce privește cerințele legate de transport, pe măsură ce realizează conexiuni semnificative cu profesioniștii din domeniul logistic din Europa de Est în parteneriate benefice pe termen lung.

Jefferson Clay este directorul vânzărilor la nivel mondial pentru Cargo Services, o companie de transport de marfă cu sediul în Indianapolis, fondată în 1992. Echipa profesionistă și titularizată are clienți în tot Vestul Mijlociu care necesită servicii de import și export pe vapor, transport aerian sau camioane. Echipa oferă, de asemenea, servicii complementare de brokeraj vamal și de depozitare.

Foto: Wikimedia Commons

Etichete