Concluziile primei întâlniri a grupului de lucru pe diurnă: controalele din transport vor continua

Puteți citi articolul în 3 minute
|

19.05.2021

În data de 12 mai a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru pe diurnă, la care au participat pe de o parte – ANAF, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și asociațiile profesionale a transportatorilor – APTE 2002, Apulum, ATM Bucovina, COTAR, FORT și UNTRR, pe de altă parte.

În cadrul întâlnirii reprezentanții industriei de transport au cerut clarificări urgente din partea Ministerului Finanțelor și ANAF, respectiv Ministerul Muncii cu privire la reîncadrarea diurnei ca venit salarial și au solicitat:

  • confirmarea diurnei ca venit neimpozabil în limita plafonului stabilit de Codul fiscal, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, ale HG nr. 518/1995
  • o nouă amnistie fiscală, ca urmare a neconcordanțelor apărute în soluționarea contestațiilor pe diurnă și a deciziilor contradictorii luate de instanțele de judecată în soluționarea dosarelor instrumentate de ANAF.

Reprezentanții transportatorilor au atenționat că există riscul ca inspectorii ANAF să treacă la reîncadrarea diurnelor ca venit salarial pe cinci ani în urmă, ceea ce poate duce la încetarea activității acestor companii, fapt care nu va avantaja statul, care va pierde astfel un număr mare de contribuabili, avand in vedere că, conform datelor prezentate de ANAF, persoanele juridice care au activitate de transporturi rutiere de mărfuri reprezintă 3%.

La rândul lor, reprezentanții ANAF au explicat ca firmele supuse controlului din partea instituției au fost selectate de către structurile teritoriale care administrează respectivii contribuabili, în urma unor analize de risc și că selectarea contribuabililor pentru control nu poate fi contestată de către contribuabil.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au precizat că nici ANAF, și nici ministrul finanțelor nu își pot asuma o decizie în ceea ce privește amnistia fiscală și nu au soluții pentru suspendarea sau stoparea controalelor pe diurnă.

Aceștia au precizat că nu pot fi suspendate controalele deja inițiate și nu pot fi oprite controalele noi, deoarece s-ar pune în pericol principiul competitivității sectorului, apărând probleme de concurență cu intervenția Statului, având în vedere că unele firme au trecut deja prin procedura de control.

Astfel, contribuabilii selectați în baza analizei de risc vor continua să fie controlați, pentru că nu există cadru legal pentru stoparea acestor controale.

Reamintim ca la întâlnirea transportatorilor cu ministrul de finanțe pe 24 martie, președintele ANAF, Mirela Călugăreanu a promis că nu vor mai fi inițiate noi controale. Reprezentanții Ministerului de Finanțe au propus două noi întâlniri săptămâna aceasta și au solicitat o poziție comună din partea patronatelor, privind așteptările acestora. Asociațiile profesionale ale transportatorilor urmează să prezinte un document comun de poziție.

Următoarea întâlnire a grupului de lucru urmează să aibă loc joi, 20 mai. Revenim cu noi informații pe măsură ce acestea sunt făcute publice.

Sursa foto: www.canva.com

Etichete