TransInfo

Doar ne ținem de volan? 

Puteți citi articolul în 4 minute

Când spui „șofer de camion” te gândeșți la omul ăla cu haine murdare, plin de ulei și vaselină care se ține de un volan în nu știu ce utilaj/mașină.

Nimic mai eronat.

În ziua de azi cei din jur percep șoferul foarte superficial și puțini știu adevăratul sens al cuvântului „șofer de camion”. Inclusiv șoferii de camion nu prea au habar ce înseamnă titulatura jobului lor.

Un șofer profesionist în ziua de azi are multe atribuții; și în trecut erau multe, dar parcă nu ca acum. Una dintre atribuțiile foarte importante în ziua de azi este cunoașterea legislație în vigoare privind timpii de conducere și repaus și legislația muncii în domeniul transporturilor.

Din păcate extrem de mulți șoferi trec prin școală și cursuri ca gâsca prin apă, și își dau seama de asta când deja sunt pe stradă și amendați. Aici vina se poate împărți atât de partea autorităților cât și de partea invataceilor.

Din păcate școlile de șoferi au un singur obiectiv, și acela este financiar și cât mai rapid. Învățăceii sunt nerăbdători să cutreiere Europa și de aici rezultă mulți șoferi „formați” rapid dar care din păcate și de cele mai multe ori ies fără a înțelege nimic din regulamentele actuale și se bazează pe ce spun X și Y care au ‚nspe mii de ani de soferie.

M-am decis să scriu acest articol după ce în ultima perioada am văzut pe grupurile de șoferi pe Facebook o multitudine de întrebări banale despre timpii de condus și repaus.

Noțiuni elementare nu sunt înțelese de șoferi, aceștia refuză să citesca ceva concret gen regulamente oficiale sau explicațîi oficiale asupra regulamentelor și se încăpățânează să meargă după ureche.

Abia când ii lovește prima amenda își dau seama că de fapt ei sunt într-o ceață totală și de fapt nu știu nimic despre aceste reguli.

De ceva vreme pe anumite grupuri echipe de șoferi cu inițiative bune au încercat cumva să „educe” șoferii care evident aveau lacune mari.

Aici te lovești de „boala” romanului de a nu accepta să fie învățat de unul care șție pentru că îl va face să se simtă prost. Aici probabil e ceva în gena noastră, suntem una din puținele nații care ne pricepem la tot dar de fapt nu știm nimic.

Într-un final fiecare își vede de treaba și din păcate puțini sunt cei care acceptă ajutorul și sunt dispuși să deschidă ochii la adevărul scris negru pe alb.

Acum ceva vreme un șofer posta pe un grup faptul că dispecerul „îl obligă să bage al 7-lea program”, a refuzat să se ducă la descărcare susțînând că este ilegal, iar la o chestionare a lui mai amănunțită, singur a spus că nu depășea cele 6 perioade a 24 ore avute la dispoziție într-o săptămâna de muncă.

Urmarea a fost desfacerea contractului de muncă și darea lui în judecată de către firma pentru că acea încărcătură a fost refuzată și neplătită de către expeditor din cauza șoferului. Firma vrea să recupereze banii cheltuiți pe acea cursa din cauza șoferului care a recunoscut atunci că mergea după cum ii spuneau cei cu experiență.

Și nu e un caz singular din păcate.

Deci, una din multele atribuțîi ale unui șofer, în afară să se țină de volan, este să cunoască regulamentele și să le pună în aplicare corect nu după cum aude la X și Y.

Aș putea scrie pagini întregi despre subiectul asta și tot nu i-aș lămuri pe toți.

Va urma!

#proudtobeatrucker

Etichete