Foto: Drauber

Drauber investește într-un nou depozit frigorific la Oradea

Puteți citi articolul în 1 minut
|

17.01.2022

Compania românească de transport și logistică Drauber a anunțat recent investiția într-un nou depozit logistic cu temperatură controlată.

Localizat la Oradea, în parcul industrial EUROBUSINESS III, noul depozitul frigorific va gestiona produse alimentare ce necesită temperatură controlată, putând găzdui până la 1500 de paleti și oferind condiții de păstrare a produselor la temperaturi care ajung până la – 24 grade Celsius. Locația de 11.200 mp va include și birouri administrative.

Conform informațiilor făcute publice de companie, valoarea investiției se ridică la aproximativ 14 milioane euro.

Drauber este o companie privată cu capital românesc, înființată în 2013, care activează în transport și logistică, extinzându-și recent portofoliul cu servicii de depozitare la temperatură controlată și servicii conexe, precum cross-docking, picking și distribuție.

Etichete