TransInfo

Foto: AdobeStock/BY-_-BY

EUROPOL a identificat un caz mai puțin obișnuit de fraudă, cu un camion fictiv

Puteți citi articolul în 2 minute
|

15.06.2022

Grație colaborării cu EUROPOL, biroul fiscal din Innsbruck a reușit să identifice recent un caz complex de fraudă.

În perioada 2016 – 2021, un antreprenor din Austria a emis facturi pentru prestarea de servicii de transport de marfă cu un camion, în valoare de aproximativ 307.000 de euro, către o firmă din Croația. Nimic în neregulă până aici, dacă ar exista și…camionul, pentru că investigațiile au relevat că vehiculul era, de fapt, fictiv.

Autoritățile austriece au fost alertate de cele croate prin intermediul sistemului de schimb internațional de informații SIENA (Secure Information Exchange Network), dezvoltat de EUROPOL.

După ce au primit informațiile privind suspiciunea că vehiculul ar fi fictiv, oficialii din Austria au efectuat cercetări suplimentare care au relevat că vehiculul nu era înmatriculat nici în Austria, nici în Croația.

În cadrul interogărilor, antreprenorul în vârstă de 47 de ani a recunoscut în cele din urmă frauda. Potrivit autorităților austriece, aceasta s-a sustras de la plata impozitului pe venit în perioada sus-menționată, valoarea estimată a fraudei fiind de 254.000 euro.

Conform declarațiilor ministrului austriac de finanțe Magnus Brunner, în ultimii ani au fost înregistrate metode de fraudă din ce în ce mai sofisticate:

În ultimii ani am identificat modele de fraudă din ce în ce mai complexe. Cu toate acestea, datorită muncii excelente a colegilor noștri din biroul fiscal, suntem capabili să recunoaștem rapid schemele de fraudă și, astfel, putem lua măsuri rapide și dure”.

Antreprenorul în cauză riscă, pe lângă amendă, și pedeapsa cu închisoarea.

Etichete