TransInfo

Germania instituie noi restricții de trafic la granița cu Franța

Puteți citi articolul în 2 minute

Departamentul francez Moselle, unul dintre cele mai afectate de pandemie, a fost recent clasat de Germania drept zonă cu grad ridicat de risc privind contaminarea cu Covid-19, autoritățile federale stabilind recent noi restricții de trafic, informează Agenția France Presse. 

Secretarul francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, a făcut un apel către autoritățile de la Berlin, cerându-le să nu impună ”controale stricte”, care ar fi echivalentul unei ”închideri a frontierei”: 

„Autoritățile germane tocmai au clasat Moselle drept zonă de circulație a variantelor noului coronavirus, ceea ce implică în mod normal măsuri extrem de stricte, de cvasi-închidere a frontierei. (…) Regret această decizie a Germaniei” – a declarat Beaune într-un interviu pentru postul de radio France Inter. 

Conform noilor reguli, toate tipurile de transport pe la punctul de trecere franco-german sunt sistate, cu excepția transporturilor de mărfuri, celor medicale și celor militare.  

Președintele francez Emmanuel Macron a susținut în mod constant menținerea frontierelor deschise între țările UE în timpul pandemiei și a avut chiar o serie de negocieri aprinse cu Germania anul trecut, după ce autoritățile de la Berlin au închis granițele țării în timpul primului val.

”Discutăm mult cu vecinii noștri germani (…). Cred că aceste discuții sunt pozitive și nu mă îndoiesc că vor ține cont de situația de la frontieră” – a declarat recent și ministrul francez al Muncii, Élisabeth Borne.

Etichete