TransInfo

Germania va permite vehiculelor autonome să circule pe drumurile publice

Puteți citi articolul în 2 minute
|

25.05.2021

Parlamentarii germani au ajuns la un acord prin care se permite accesul anumitor vehicule autonome, fără șofer, pe drumurile publice. Autoritățile afirmă că acesta poate fi un prim pas important către dezvoltarea acestei tehnologii la scară largă în Europa.

Proiectul de lege, aprobat joia trecută, menționează că inclusiv autobuzele și vehiculele de marfă pot circula autonom, neasistate de șofer, de-a lungul unor rute prestabilite, notează Bloomberg. 

Acesta este primul cadru legislativ din lume pentru conducerea autonomă în regim de trafic normal”, a declarat vineri Ulrich Lange, membru al Bundestag.

Legislația va permite prezența pe drumurile federale a unor vehicule cu nivelul 4 de autonomie, ceea ce înseamnă că se pot conduce complet singure, cu condiția ca vehiculul să poată fi accesat in timp real de un operator uman în caz de urgență – operatiune care poate fi realizată si accesând sistemul de bord de la distanță.

După aprobarea de către Camera inferioară, proiectul de lege mai necesită și aprobarea Camerei superioare a parlamentului pentru a putea intra în vigoare. După aprobare, implementarea ar putea începe chiar din 2022.

Foto: Daimler

Etichete