BDPST Equity, compania deținută de István Tiborsz, ginerele premierului maghiar,Viktor Orbán, și-a manifestat intenția de a achiziționa un pachet de acțiuni în cadrul companiei de transport Waberer’s.
BDPST Equity vizează achiziția unei participații de 20.99% în cadrul Waberer’s, anunțul fiind publicat în mod oficial vinerea trecută pe site-ul companiei maghiare de transport.
Având în vedere dezvoltarea dinamică și strategia Waberer’s , ne așteptăm ca aceasta să devină principalul furnizor de servicii logistice din regiune în următorii ani. În calitate de investitor, dorim să ajutăm compania să atingă această poziție”, a spus Istvan Tiborcz, citat în comunicatul de presă.
Tranzacția necesită o aprobare din partea Băncii Naționale a Ungariei pentru a putea fi finalizată.
În luna aprilie, Waberer’s anunța emiterea de obligațiuni în valoare totala de 111 milioane de euro.
Valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este de 100.000 de euro, cu o dobândă fixă și un termen de 10 ani, informează Market Screener.
Conform noii strategii a companiei, încasările din emisiunea de obligațiuni urmează să fie utilizate pentru construirea propriului depozit, finanțarea achizițiilor regionale și modernizarea parcului de vehicule al companiei, precum și refinanțarea creditelor existente.