Hapag-Lloyd a început instalarea dispozitivelor de urmărire în timp real pe containere. Primele astfel dispozitive au fost deja montate pe containerele de la depozitul din Wilhelmsburg.
În următoarele săptămâni, compania va continua instalarea dispozitivelor inteligente în mai multe locații din Europa de Nord și de Sud, Asia și Orientul Mijlociu. Conform estimărilor, până la 200 de depozite din întreaga lume vor fi incluse în proiectul care vizează montarea noilor dispozitive pe containere. Compania plănuiește ca, până la finalul anului viitor, 1,6 milioane de dispozitive de urmărire să fie deja instalate pe containerele standard.
Suntem primul transportator din industrie care a făcut un pas atât de mare către digitalizarea transportului de containere. Containerele care părăsesc depozitele noastre cu un dispozitiv de urmărire vor fi acum pe deplin vizibile pentru noi și, într-un pas următor, și pentru clienții noștri – indiferent dacă se află într-un depozit sau se deplasează cu un camion, tren sau barjă. Credem că transparența sporită are potențialul de a îmbunătăți gestionarea operațiunilor în cadrul lanțurilor de aprovizionare în beneficiul clienților noștri”, spune dr. Maximilian Rothkopf, COO al Hapag-Lloyd.
Dispozitivele de urmărire vor putea transmite date în timp real pentru fiecare container. De exemplu, pot furniza date privind locația, pot măsura temperatura ambiantă din container și pot monitoriza orice șocuri sau manevre bruște. Dispozitivele integrează cea mai recentă tehnologie de stocare a energiei, precum și tehnici de reducere a consumului energetic.
Dispozitivele sunt produse de TradeTech Nexxiot și ORBCOMM, lideri globali în soluții IoT.
Digitalizarea întregii flote de containere va fi o sarcină dificilă. Acum facem primii pași in cadrul unui proiect de anvergură. În această primă fază de lansare, va fi important să eficientizăm toate procesele împreună cu partenerii noștri pentru a atinge întregul potențial al tehnologiei. În același timp, ne propunem să punem acest produs la dispoziție clienților noștri cât mai rapid”, spune Andrea Schöning, director Container Steering.