Înregistrările din IMI relevă că vehiculele grele înmatriculate în România sunt cel mai des inspectate

Puteți citi articolul în 2 minute

Luna trecută, Guretruck, o companie care oferă servicii juridice, asistență și servicii de gestionare a tahografelor, a publicat câteva observații interesante rezultate din analiza datelor IMI.

Sistemul IMI (Sistemul de Informare al Pieţei Comunitare) poate fi accesat de agenții de control și de inspectori în scopul verificării conformității cu normele UE privind Pachetul Mobilitate.

Guretruck a analizat recent datele IMI pentru a afla din ce state europene provin vehiculele care fac cel mai des obiectul verificarilor autorităților.

Datele analizate de companie au acoperit perioada 02.02.2022 (data la care noile prevederi ale Pachetului Mobilitate au intrat în vigoare) – 10.10.2022.

Potrivit analizei Guretruck, țara care a folosit cel mai mult portalul IMI pentru a efectua inspecții de transport a fost Danemarca. Pe locul doi s-a clasat Franța, urmată de Austria.

În clasamentul țărilor ale căror vehicule au fost supuse celor mai multe inspecții folosind IMI, România a fost pe primul loc, Polonia s-a clasat pe locul al doilea, iar Ungaria și Bulgaria pe locurile trei și patru.

Guretruck a publicat și informații despre ce documentele care au fost solicitate cel mai des în timpul inspecțiilor IMI. Lista acestora include: document CMR, înregistrări tahograf, contracte de muncă, fișe de salariu și dovada plăților salariilor.

Etichete