Foto: Ahoymedia

IRU susține introducerea unei ”versiuni de tranziție” a tahografelor inteligente

Puteți citi articolul în 2 minute
|

21.04.2023

Statele membre UE au susținut implementarea noii versiuni a tahografelor inteligente în cadrul reuniunii Comitetului pentru Transport Rutier, transmite IRU.

Noua versiune a tahografelor inteligente urmează să fie implementată la nivel european începând cu 21 august 2023. Conform reprezentanților IRU, noile funcții ale acestor tahografe vor facilita și mai mult operativitatea transportatorilor.

Noul tahograf inteligent va aduce îmbunătățiri semnificative, cum ar fi înregistrarea mai ușoară a punctelor de trecere a frontierei și posibilitatea ca agenții de aplicare a legii să efectueze verificări de la distanță.” a declarat Raluca Marian, Directorul EU Advocacy în cadrul IRU.

Cu toate acestea, la această oră se știe deja că sistemul de securitate OSMNA (Open Service Navigation Message Authentication) nu va fi disponibil la timp pentru a putea fi integrat în mod eficient în noile dispozitive. Din acest motiv, IRU a propus introducerea unei ”versiuni de tranziție” a noului tahograf.

Autentificarea semnalului prin satelit este o caracteristică izolată, care, deși importantă, nu afectează principalele funcții ale tahografului. Prin urmare, salutăm decizia Comisiei Europene și a statelor membre de a respecta data de începere”, a adăugat Marian.

Organizația olandeză Transport en Logistiek Nederland (TLN) a criticat recent planul Comisiei Europene privind introducerea noilor tahografe inteligente, susținând că acest lucru va expune companiile de transport la costuri suplimentare care pot ajunge la câteva milioane de euro.

 

Etichete