TransInfo

Italia se alătură țărilor care interzic odihna săptămânală în cabină. Iată care sunt sancțiunile.

Puteți citi articolul în 2 minute
|

4.05.2018

Prin circulara 300 / A / 3530/ 18/ 113/ 2 autoritățile din Italia introduc sancționarea efectuării odihnei săptămânale normale la bordul vehiculului, informează portalul asaps.it.

Nouă directivă vine ca o modificare la articolul 147 (alineatul 7) din Codul Rutier  iar autoritățile dispun aplicarea imediată a acesteia.

Astfel, conform noilor prevederi, vor fi sancționate toate cazurile în care șoferii vor fi găsiți efectuând repausul săptămânal normal în cabina vehiculului, amenda fiind cuprinsa intre 425 euro și 1701 euro.

În comunicatul emis de Ministerul de Interne din Italia, se mai precizează că, pe lângă amendă, șoferului îi vor fi reținute documentele până în momentul în care repausul se va efectua în mod corect în afara cabinei.

Italia se alătură astfel altor ţări europene care aplică interdicția de a efectua odihna săptămânală în cabina camionului, precum Germania, Spania, Marea Britanie, Danemarca sau Olanda. Sancțiunile pentru nerespectarea acestei interdicții variază de la țară la țară și pot ajunge până la 3000 de euro.

Textul integral al circularei poate fi accesat aici.

Foto: Trans.INFO

Etichete