De două ori până acum mi s-a întâmplat ca cineva să decidă ca șoferii mei să nu părăsească zona de descărcare. De două ori acest lucru s-a încheiat cu intervenția poliției, iar mai târziu – prin câștigarea procesului intentat.
Ambele situații au avut loc, bineînțeles, în Polonia, și amândouă au avut loc la descărcarea de bunuri în depozitele unor supermarketuri, unde un șef de depozit needucat, care nu știa reglementările în vigoare, se credea Dumnezeu.
O dată am transportat pepeni verzi din Ungaria în Polonia, la depozitul central al rețelei de supermarketuri – pe care o vom numi X, în orașul T. Marfa ajuns în stare perfectă. Șoferii erau la rampă vineri seara, conform comenzii. Bunurile au fost descărcate (șoferii nu au fost implicați în descărcare – nu au putut intra în depozit).
După procesul de descărcare, la cerere au părăsit rampa, au închis remorca frigorifică și au mers la birou pentru a colecta documentele și a se pregăti pentru plecare.
Mare le-a fost surprinderea (și a lor dar și a mea) când la birou, după două ore de așteptare, li s-a spus să se întoarcă la rampă și să ridice mărfurile deja descărcate din cauza (atenție, vă veți amuza) mărimii necorespunzătoare a pepenilor verzi.
Mai puțin amuzant a fost însă pentru șoferii care, după două săptămâni de drum și descărcarea de vineri seara, trebuiau să se întoarcă fără încărcătură alți 200 de kilometri spre casele lor pentru pauza de weekend.
Și poate dacă ar fi fost oricare altă zi, m-aș fi deplasat personal la depozit. Din nefericire, era vineri seara – mărfurile fuseseră deja descărcate și stătuseră timp de 2 ore într-un depozit la care șoferii noștri nu aveau acces.
În plus, dimensiunea unui pepene verde nu este ceva care s-ar fi putut schimba în timpul transportului, iar eu nu primisem nicio informație cu privire la ce dimensiune trebuie să aibă fructele. În plus, nu aveam posibilitatea să contactez clientul din Ungaria înainte de luni dimineață.
În cele din urmă – mărfurile fuseseră deja descărcate, șoferii părăsiseră rampa, mărfurile au fost considerate în regulă timp de 2 ore sub supravegherea celui care a efectuat descărcarea într-un loc în care șoferii mei nu aveau acces.
După o discuție destul de lungă, în care șeful de depozit al lanțului de supermarketuri X încerca să mă convingă că „am semnat un tip de contract cu expeditorul prin care, dacă nu vrem să acceptăm bunurile, transportatorul trebuie să le ia imediat înapoi”, timp în care îi spuneam „domnule, ai un astfel de contract cu expeditorul – dar nu cu mine! Eu nu am o astfel de clauză în contractul meu! „.
Într-un final s-a hotărât că o eventuală decizie necesită aprobarea unei persoane din Varșovia. Din păcate, în loc de aprobare, am primit un apel telefonic scurt prin care mi s-a spus „ori să îmi iau marfa înapoi, ori nu îmi vor lăsa șoferul și vehiculul să plece”.
Într-o astfel de situație, nu am avut de ales – am găsit cea mai apropiată secție de poliție; mi-a luat doar o clipă să-i explic la telefon operatorului ce s-a întâmplat.
Dar ce s-a întâmplat mai târziu mi-a depășit așteptările: două mașini de poliție cu semnalul de avertizare pornit s-au deplasat la sediul depozitului companiei X.
Problema eliberării vehiculului sechestrat a fost soluționată imediat, niciunul dintre agenții de pază nedorind să se certe cu poliția. A existat o oarecare rezistență din partea celor de la birou în ceea ce privește eliberarea documentelor. Ofițerul de poliție a cerut să fie dus la depozit, pentru a-i fi arătate bunurile contestate, iar după ce a constatat că într-adevăr mărfurile sunt descărcate și în stocul clientului, a cerut eliberarea documentelor către transportator.
Pentru că încă mai exista o anumită rezistență din partea șefului de depozit, poliția a propus realizarea unui inventar în prezența lor, pentru a verifica dacă mărfurile respective sunt sau nu în depozitul companiei X.
După două ore, camionul descărcat a plecat, împreună cu documentele semnate.
Un alt caz a fost cel în care am realizat un transport din Italia în depozitul unei alte rețele de supermaketuri – să-i zicem Z – din orașul G. Șeful de depozit s-a dovedit a fi o persoană printre ale cărei competențe se număra reținerea a doi șoferi pe terenul companiei și refuzarea accesului la toalete pentru aceștia (nu glumesc!). De asemenea, șoferilor li s-a cerut să facă descărcarea singuri (pentru că, desigur, așa era stipulat în contractul său cu expeditorul).
Solicitarea privind descărcarea a fost politicoasă, dar bineînțeles că am refuzat – noi nu avem o asemenea clauză în contractul nostru – așa că, după descărcare, s-a dovedit că unul din paleții cu nectarine era ușor strâmb. Este greu de spus dacă ambalajele din carton s-au rupt în timpul transportului – sau din cauza supraîncărcării atunci când au fost transportate cu stivuitorul de către magazinul Z.
Prin urmare, șeful de depozit a cerut ca șoferii să „refacă” respectivul palet, adică să îl descarce și să aranjeze marfa pe el din nou, în mod egal. Am refuzat această solicitare – mărfurile nu au fost deteriorate în timpul transportului, paletul neavând fizic de ce să fie deteriorat. De asemenea, șeful de depozit avea proprii angajați; dacă dorea o nouă aranjare, nu avea decât să se ocupe acești angajați de ea.
Marfa a fost descărcată, vehiculul a părăsit rampa, s-a notat în documentul CMR că un palet este curbat în opinia supermarketului (un evaluator era deja pe drum, pentru orice eventualitate) și ne-au eliberat documentele.
După cum puteți ghici, ne-am mai lovit de un blocaj: șeful de depozit a declarat că a obervat că acest palet era deteriorat și din această cauză a decis că va refuza întreaga marfă, adică 33 de paleți (!?).
Trebuia să venim să o luăm, adică să ne întoarcem la rampă, pentru a ne încărca toată marfa înapoi, pentru că (sună familiar?) “are un contract cu expeditorul său care îi garantează că dacă are un astfel de „defect”, atunci noi trebuie să ne luăm marfa înapoi”.
În caz contrar, cei de la securitate nu vor lăsa vehiculul să plece. Nu au ajutat niciun fel de explicații cu privire la faptul că în contractul nostru nu este stipulată nicio clauză conform căreia un palet deteriorat să fie cauza neacceptării întregului transport, dar bineînțeles că acest argument nu a funcționat.
Într-adevăr, cei de la securitate nu au vrut să lase vehiculul și nici chiar șoferii să plece din incinta companiei, fără ștampila și semnătura șefului de depozit.
Astfel, s-a repetat situația anterioară- cu o singură diferență: acum, datorită faptului că șeful de depozit avea o astfel de „putere”, el a ordonat celor de la securitate să nu-mi lase șoferii să meargă la toaletă. Ce fel de om trebuie să fie acela care nu permite șoferilor accesul la toaletă?
Și de data aceasta, am chemat poliția. Numai că unul dintre ofițerii de poliție, după ce a vorbit cu șeful de depozit, a declarat că șeful de depozit „probabil că are dreptate”. De aceea am apelat urgent la un avocat care le-a explicat polițiștilor că, totuși, nu este legal ca șeful depozitului să sechestreze vehiculul cuiva, împreună cu alte două persoane la sediul companiei.
Ofițerii de poliție si-au schimbat poziția și după o altă lungă discuție, șeful de depozit a cedat și a eliberat documentele notând în documentul CMR că, de data aceasta, nu doar unul, ci mai mulți paleți sunt deteriorați.
Inspectarea mărfurilor de către un expert în prezența responsabilului de depozit, a mea și a șoferilor a arătat că, dintr-un total de 22.000 kg de nectarine importate, doar 3 (repet: trei!) fructe (deci mai puțin de jumătate de kg) erau de fapt deteriorate. Restul au fost în stare perfectă și nu se știe dacă aceste 3 bucăți de nectarine au fost zdrobite sau nu în timpul descărcării.
În cele din urmă, cazul a fost soluționat în instanță, deoarece, în ciuda faptului incontestabil că mai puțin de 0.5 kg din 22.000 kg de nectarine livrate către compania Z au fost deteriorate, compania de expediere a încercat să ne perceapă nouă – transportatorului – o deducere de aproximativ 10.000 PLN (aprox 2 500 euro).
Dacă vă confruntati frecvent cu astfel de situatii, este bine să stiti ca problema este complexă și este reprezentată atât de necunoașterea reglementărilor legale de bază de către administratorii de depozite din marile rețele comerciale, cât și faptul că noi înșine – transportatorii, i-am învățat pe aceștia că se pot comporta așa cu noi.
Foto: Wikimedia