TransInfo

Logistică 4.0 | Din ce în ce mai multi operatori de logistică pun accent pe automatizare

Puteți citi articolul în 5 minute

Concurența pe piața operatorilor de logistică este în creștere. Nu este surprinzător faptul că aceștia implementează continuu noi sisteme care să contribuie la creșterea eficienței operaționale și la îmbunătățirea proceselor în depozitele gestionate.

Analiștii nu au nicio îndoială – pentru a avea un avantaj competitiv semnificativ, inclusiv în ceea ce privește procesele logistice, este necesară optimizarea costurilor operaționale, precum și creșterea gradului de controlul asupra implementării unor activități specifice.

Acest lucru este confirmat de operatori importanți din industrie, care investesc în tehnologii inovatoare de susținere a proceselor de depozitare. Soluțiile utilizate au un caracter divers.

ID Logistics a testat recent în depozitele sale un dispozitiv automat pentru gestionarea foliei stretch și un sistem de camere HD pentru înregistrarea online a procesului de colectare. Ambele sunt deja implementate.

Auto-stretch Manager (ASM) este un dispenser de folie.

Acesta este practic un dispozitiv complet automatizat care vă permite să gestionați utilizarea foliei stretch, folosită în depozite pentru ambalarea paleților. Dispozitivul este foarte ușor de utilizat, asemănându-se cu un automat de cafea. Lucrătorul din depozit merge la dispenser, acesta îi scanează codul de identificare, preia rulourile de folii folosite și eliberează unele noi.

Dispozitivul cântărește rolele folosite și înregistrează câte kilograme de folie au fost utilizate, iar prin conectarea la sistemul de stocare, datele colectate pot fi comparate cu numărul de paleți și cutii ambalate și cu consumul global de folie (în metri cubi).

Pe baza indicatorilor individuali de consum de folie primiți, este posibil să se determine cantitatea și gradul de utilizare a foliei în depozit, să se verifice scopul pentru care a fost utilizată și să se verifice calitatea acesteia.

Unul dintre elementele importante din punct de vedere al costului în ceea ce privește pregătirea paleților din depozite este folia stretch. Bazându-ne pe propriul concept și susținuți de un partener extern ales, am proiectat un dispozitiv care facilitează gestionarea rațională a consumului de folie și ne ajută sa facem economii. Datorită utilizării ASM, putem reduce consumul de folie cu aproximativ 10% – explică Marcin Smoła, directorul operațional al ID Logistics Polska.

Operatorul se ocupă în continuare cu dezvoltarea acestui dispozitiv.

În faza de dezvoltare a ideii de soluționare și în timpul implementării prototipului au fost create deja noi propuneri de îmbunătățiri suplimentare, pe care acum le vom implementa în mod sistematic – adaugă Smoła.

Testele prototip ASM au fost efectuate în prima jumătate a acestui an iar acum dispozitivul este utilizat în depozitul ID Logistics din Mszczonów.

Mobil Eye, a doua idee originală a operatorului, este un sistem rotativ de camere (360 de grade), montat pe un braț special pe stivuitoare.

Camerele înregistrează în timp real întregul proces de pregătire (colectare) a paleților și bunurilor în conformitate cu comenzile plasate de către magazine.

Înregistrarea este realizată la calitate HD, ceea ce vă permite să vedeți chiar și cele mai mici detalii, de exemplu, puteți citi codul de pe cutiile de carton.

Există, de asemenea, posibilitatea de a alege calitatea corespunzătoare a camerei, în funcție de ceea ce doriți să înregistrați.

Înregistrările sunt transferate în sistem și stocate pe servere de mare capacitate. Informațiile pot fi, de asemenea, combinate cu datele sistemului WMS.

Datorită utilizării unei astfel de soluții, în cazul unei reclamații din partea unui client cu privire la un anumit palet, este posibilă verificarea rapidă a înregistrării cu momentul colectării și confirmarea corectitudinii colectării articolelor specific, în cantitatea corespunzătoare.

Beneficiile cele mai importante care rezultă din implementarea Mobil Eye includ îmbunătățirea calității pregătirii și controlul deplin al întregului proces, reducându-se astfel nivelul reclamațiilor și creșterea încrederii clienților.

În viitor, această soluție va fi anexată sistemului de reclamații, care va permite căutarea automată a unei înregistrări specifice.

Având codul articolului din comandă, va fi posibilă o derulare rapidă a înregistrărilor, găsind aproape automat o anumită înregistrare din sistemul WMS și din sistemul Mobile Eye dintr-un anumit moment (zi, oră, minut, secundă). Acest lucru va facilita și va micșora timpul de soluționare a potențialelor plângeri.

Două soluții diferite au fost testate în două depozite, soluții pregătite în colaborare cu parteneri externi independenți. Ambele teste au primit un rezultat pozitiv, una dintre aceste soluții fiind deja pusă în aplicare în depozitul din Mszczonów, iar pentru implementarea celei de-a doua pregătindu-se un plan în alte centre de distribuție din Polonia.

Foto: Zalando

Etichete