TransInfo

Luxemburgul nu mai acceptă obligația de a declara șoferii detașați

Puteți citi articolul în 3 minute

Oficialii de la Inspecția Muncii din Luxemburg (Inspection du Travail et des Mines) au informat că se va suspenda imediat obligația plății salariului minim pentru șoferii străini care efectuează transporturi internaționale și operatiuni de cabotaj.

După cum anunță sindicatul transportatorilor, BGL, suspendarea este o reacție la intervenția asociației care a criticat obligația de a declara angajații din transport detașați pe teritoriul Luxemburgului.

În opinia logisticienilor germani membri ai BGL, barierele birocratice asociate noilor prevederi împiedică realizarea comenzilor pe termen scurt.

Sindicatul s-a adresat de câteva ori în această cauză Comisiei Europene și Ministerului Muncii din Luxemburg.

Guvernul a decis, în cele din urmă, să suspende aplicarea prevederilor până în momentul introducerii unor reglementări uniforme pentru Uniune.

Obligația detașării în Luxemburg

În vara lui 2017, Luxemburgul s-a alăturat grupului de state UE care au aderat la obligația salariului minim pentru angajații detașați în sectorul transporturilor.

Prevederile stabilesc dreptul la salariul minim pentru angajații din străinătate care muncesc în Luxemburg. În acest sector, remunerația minimă se aplica șoferilor care efectuează cabotaj și transportului internațional cu încărcare și descărcare în Luxemburg. Tranzitului a fost exclus din aceste reglementări.

Barierele birocratice

Până în prezent, a fost necesară declararea fiecărui transport (în afara celui de tranzit) realizat de șofer pe teritoriul Luxemburgului.

Pentru a efectua acest transport, trebuia ca, prin intermediul unei platforme virtuale speciale să obțină un număr luxemburghez de identificare fiscală și să se înregistreze la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. Îndeplinirea acestor cerințe a constituit un obstacol real în calea realizării comenzilor „de ultim moment”, excluzând astfel transportatorii străini de pe piață.

Comentariul editorului:

Poate părea surprinzător că noile prevederi din Luxemburg au stârnit cele mai mari controverse în rândul germanilor, care au stabilit ei înșiși reglementări similare.

Nu este pentru prima dată când pe vecinii noștri din vest îi deranjează „barierele birocratice” din alt stat membru, în timp ce chiar ei au introdus astfel de restricții în ograda lor. La începutul anului 2017, s-au plâns și de noile obligații din Austria. Din păcate, nu are rost să căutam logica și dreptatea într-o Europă a „celor egali și mai egali”.

Foto: TASS.ru

Etichete