Ministrul Transporturilor: „Anul acesta au fost dați în folosință 46 km de autostradă”

Puteți citi articolul în 3 minute
|

12.11.2020

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a prezentat la începutul acestei luni un bilanț al evoluțiilor în infrastructura rutieră.

Conform Mediafax, Bode a declarat că au fost dați în trafic 46 de kilometri de autostradă, iar până la finalul anului mai urmează ca încă 43 de kilometri să fie deschiși circulației.

Am reușit în acest an să menținem toate șantierele deschise, am deschis noi șantiere. Am revitalizat proiecte esențiale peste care se așternuse praful în sertarele companiilor din minister” – a spus Bode, citat de agentia de stiri.

Iată, punctual, principalele realizări ale Ministerului Transporturilor din acest an conform declarațiilor ministrului:

– au fost emise ordine de începere a lucrărilor pentru 131 km, în valoarea de 3 mld lei. Până la sfârșitul anului se vor mai emite ordine de începere a lucrărilor pentru încă 45 km în valoare de 1 mld lei.

– până la finalul acestui an se va lucra pe încă 180 de km de drumuri în plus față de noiembrie 2019, valorea totală a lucrărilor ridicându-se la 4 mld lei.

– au fost semnate contracte de 8,5 mld lei, însumând 436 km, din care 192 de km de autostrăzi și drumuri expres. Din noiembrie 2019 s-au dat în trafic 46 km de autostradă, inclusiv lotul muzeu Lugoj – Deva 3. Până la sfârșitul anului se vor da în trafic înca 43 km, Sebeș – Turda lotul 1, VO Bacău și Râșnov – Cristian.

-se vor da în folosință încă 172 de km de variante ocolitoare: în total 315 km de autostrăzi, drum expres și variante ocolitoare anul acesta. Proiectul autostrăzii Sibiu – Pitești, astăzi se lucrează pe Sibiu – Boița, cu un progres fizic de peste 30%.

-s-a lansat licitația pentru secțiunea 3 iar pentru secțiunea 2 au fost trimise documentele la ANAP. Autostrada Transilvania, se lucra timid pe două loturi. Acum sunt 25 km dați în trafic, avem 110 km în execuție și mai avem două tronsoane pentru care sunt demarate procedurile de achiziție publică.

-Autostrada Brașov – Bacău (A13), în 22 mai s-a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic.

– Autostrada A7 Ploiești – Suceava – Siret, sunt în execuție documentațiile. Pentru restul tronsoanelor sunt lansate licitațiile.

-Autostrada A8, minisatru declara ca a „anulat parteriantele toxice”.

-Autostrada Comarnic – Brașov. S-a anulat PPP. Pe 27 octombrie s-a anunțat câștigător pentru descărcarea de la Comarnic, studiu de fezabilitate. Pentru execuție, am scos la licitație nodul Cormarnic, în prezent este o contestație.

Foto: Euractiv

Etichete