Modificare legislativă: Comisia Europeana va putea investiga înregistrările de vehicule noi.

Puteți citi articolul în 3 minute
|

11.12.2017

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia de la Bruxelles au ajuns recent la un acord în privinţa propunerii de modificare a omologărilor vehiculelor. În urma acestui acord, reprezentanţii Comisiei Europene vor avea puteri sporite în verificarea vehiculelor, dar şi a mecanismelor prin care acestea sunt omologate.

Mai exact, dacă până acum organismele naţionale, (precum RAR în România), erau singurele care puteau omologa un vehicul nou lansat de un constructor auto şi tot ele îi puteau retrage această omologare, în viitor Comisia Europeană şi chiar autorităţile similare din alte state vor putea retesta vehiculele respective şi  propune retragerea omologării dacă descoperă probleme.

Tot conform noului regulament, Comisia Europeană (CE) va putea amenda producătorii auto cu până la 30.000 de euro.

Comisarul european Elzbieta Bienkowska a declarat ca unul din motivele noii decizii este recentul scandal Dieselgate.

Știm ca exista companii auto care încalcă reglementările sau încearcă sa găsească portițe în sistem.” a declarat Bienkowska. “Odată cu noile reguli, reprezentanții Comisiei europene vor putea conduce investigații amănunțite pentru a se asigura ca legea este respectata.”

Pe lângă investigații, reprezentanţii CE vor putea realiza controale independente și vor putea iniţia operaţiuni de recall la nivelul întregii Uniuni Europene.

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunţat că salută noul regulament, fiind de altfel parte a negocierilor. Pe lângă cele menţionate de CE, ACEA precizeaza ca autorităţile naţionale de omologare a vehiculelor vor avea obligaţia de a verifica anual cel puţin una din 40.000 de maşini noi, cu un minim de cinci teste per stat membru UE.

Acordul încheiat ieri pare să găsească un echilibru între obiectivul de a face întregul sistem de omologare «de tip» mai robust şi mai eficient şi necesitatea de a evita o sarcină administrativă excesivă pentru producătorii de automobile. (…) Suntem încrezători că acest sistem mai robust de omologare şi supraveghere va permite industriei automobilelor să-şi recâştige încrederea consumatorilor”, a declarat Erik Jonnaert, secretarul general ACEA.

Noul regulament va intra în vigoare progresiv și va fi integral funcțional din 2020.

Foto: Pixabay

Etichete