Modificări în procedurile de control la frontiera cu Ungaria

Puteți citi articolul în 2 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

09.03.2022
Modificări în procedurile de control la frontiera cu Ungaria
Foto: Politia de Frontiera

Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română că, începând de ieri după amiază, derularea formalităţilor de control, la intrarea pe teritoriul Ungariei, pentru cetăţenii ucraineni care nu sunt posesori de paşapoarte biometrice necesită verificări suplimentare amănunţite.

Aceste măsuri dispuse de partea maghiară vor determina creşterea timpului alocat fiecărei persoane pentru control, ceea ce implicit va conduce la creșterea timpului de aşteptare la ieşirea din România, respectiv intrarea pe teritoriul statului vecin.

Poliţia de Frontieră Română a contactat omologii maghiari în vederea stabilirii şi dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră.

Astfel, în limita posibilităților permise de infrastructura şi asigurarea tehnică din punctele de trecere de la graniţa comună, a fost realizată separarea arterelor de control pe sensul de ieşire din România, astfel încât persoanele care se află în posesia tuturor documentelor prevăzute de legislaţia comunitară să poată efectua controlul cu operativitate.

Formalităţile la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară.

Poliția de Frontieră Română informează că a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole