TransInfo

Foto: Highways England

Operațiunea Brock va fi reluată în această lună

Puteți citi articolul în 3 minute

Operațiunea Brock va fi reluată pe M20 începând de luni, 12 decembrie, a confirmat săptămâna trecută Kent Resilience Forum (KRF). Foarte criticată de șoferii de camion și de transportatori, Operațiunea Brock este descrisă de reprezentanții KRF ca fiind parte a unei serii de măsuri destinate asigurării unei circulații fluide având în vedere preconizarea unui flux de trafic mărit în perioada imediat următoare.

Astfel, anterior intrării în vigoare a sistemului aferent Operațiunii Brock, traficul pe M20 va fi închis după cum urmează:

  • de pe 7 decembrie ora 21.00 până pe 8 decembrie ora 6.00 va fi închisă porțiunea de pe M20 între intersecțiile 7 și 9;
  • de pe 8 decembrie ora 21.00 până pe 9 decembrie ora 6.00 va fi închisă porțiunea cuprinsa între intersecțiile 9 și 8;
  • de pe 9 decembrie ora 21.00 până pe 10 decembrie ora 6.00 va fi închisă porțiunea cuprinsa între intersecțiile 7 și 9;
  • de pe 11 decembrie ora 21.00 până pe 12 decembrie ora 6.00 va fi închisă porțiunea cuprinsa între intersecțiile 9 – 8 și 7 – 9.

Odată cu redeschiderea completă de luni, 12 decembrie, oră 6.00, toate vehiculele grele care se îndreaptă spre Dover sau Eurotunnel trebuie să urmeze indicatoarele, informează National Highways. Autoritățile britanice avertizează că orice șofer care nu respectă semnalizările și care încearcă să utilizeze o altă rută către Eurotunnel sau portul Dover riscă o amendă de 300 de lire sterline, iar vehiculul va fi trimis în spatele cozii de către Poliție.

Comentând decizia, Sean Martell, reprezentant al National Highways, a spus:
Asigurarea unui flux optim de trafic prin Kent este o prioritate de vârf și noi, împreună cu colegii noștri parteneri de la Kent Resilience Forum, am luat decizia comună de a activa Operațiunea Brock începând din dimineața zilei de luni, 12 decembrie.”

Ce este Operațiunea Brock?

Cele mai importante două componente ale Operațiunii Brock sunt proiectul de evaluare a traficului A20 Dover și bariera mobilă de pe M20.

Proiectul de evaluare a traficului A20 Dover este un sistem de așteptare care restricționează accesul camioanelor până când spațiul devine disponibil în portul Dover. Camioanele care se îndreaptă spre port vor trebui să se încadreze pe banda din partea stângă a A20 după tunelul Roundhill.

O restricție de viteză de 40 km / h se va aplica tuturor vehiculelor care se apropie de Dover din vest prin A20. Limita de viteză se va aplica în fiecare zi, 24 de ore din 24.

Etapele prevăzute de autorități pentru vehiculele de peste 7.5t care se îndreaptă către Eurotunnel pot fi vizualizate aici.

Etichete