Potrivit propunerii, orice încercare de a impune astfel de obligații prin contracte de muncă, contracte de transport, instrucțiuni interne sau solicitări ale clienților ori ale intermediarilor ar fi ilegală, cu excepția anumitor tipuri de transport specializat.
Cine ar trebui să încarce și să descarce marfa
Conform proiectului, responsabilitatea pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor ar reveni beneficiarului transportului, expeditorului/furnizorului sau intermediarilor, după caz, cu respectarea normelor privind sănătatea și securitatea în muncă.
Interdicția nu s-ar aplica transporturilor specializate, unde operațiunile de încărcare și descărcare sunt considerate parte integrantă a serviciului. Textul enumeră explicit exemple precum:
- transportul de mărfuri vrac,
- transportul de combustibil,
- transportatorii de vehicule,
- transportul de animale vii.
Orice clauză contractuală sau prevedere internă care obligă șoferii să efectueze aceste operațiuni în afara excepțiilor prevăzute ar fi considerată nulă.
Amenzi și competențe de control
Încălcările ar fi tratate ca o contravenție, sancționată cu o amendă între 10.000 și 30.000 de lei, aplicată părții responsabile (care poate include transportatorul, clientul/beneficiarul transportului, expeditorul/furnizorul sau intermediarii, în funcție de caz).
Aplicarea ar reveni Inspecției Muncii, care ar avea competența de a solicita documente și de a efectua controale atât la sediile companiilor, cât și la locurile de încărcare/descărcare.
Când ar putea intra în vigoare
Dacă proiectul va deveni lege, acesta ar intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Ulterior, Ministerul Muncii ar avea la dispoziție 90 de zile pentru a emite normele metodologice de aplicare.
Documentul menționează că proiectul este considerat adoptat de Senat în forma inițială, în temeiul articolului 75 alineatul (2) din Constituția României, procedură aplicată în cazul depășirii termenului de dezbatere.
Precedente în Spania și Portugalia
Portugalia a introdus încă din 2021 un decret-lege care transferă responsabilitatea principală pentru încărcare și descărcare către expeditor sau destinatar. În cazul în care transportatorul este responsabil, operațiunea trebuie efectuată de un lucrător calificat, altul decât șoferul.
Reglementarea limitează timpul maxim de așteptare la două ore și prevede compensații pentru întârzieri. Amenzile pot ajunge la 15.000 euro.
Și Spania a introdus din 2 septembrie 2022 interdicția privind participarea șoferilor de camioane de peste 7,5 tone la încărcare și descărcare, cu excepții limitate (animale vii, mutări, cisterne, autobasculante etc.). Companiile care încalcă regulile pot fi sancționate cu amenzi de până la 4.600 euro.
Franța a analizat o inițiativă similară în 2023, însă procesul legislativ nu a condus la reguli naționale obligatorii.
Impact asupra industriei
Într-un context marcat de presiuni tot mai mari asupra costurilor din transport, inclusiv prin taxe și obligații administrative, astfel de măsuri pot modifica modul în care sunt distribuite responsabilitățile și riscurile contractuale între transportatori, clienți și intermediari.
Pentru piața din România, adoptarea legii ar reprezenta o schimbare semnificativă în practica operațională și contractuală din transportul rutier de marfă.











