Acum ceva timp am râs din toată inima citind un articol conform căruia ITD se hotărâse să verifice încărcăturile camioanelor frigorifice care circulau „în timpul perioadelor de interdicție”. Așa că s-au organizat și au oprit – dacă îmi amintesc corect – opt camioane frigorifice consecutiv.
Probabil că ați ghicit deja care au fost rezultatele controlului: din cele opt camioane verificate, doar un camion transporta în realitate produse refrigerate. Toate celelalte aveau instalate structuri din paleți, la o temperatură +4 grade.
Un moment mai târziu, m-am schimbat la față, pentru ca mi-am amintit cum unul dintre șoferii mei a transportat la firmă 24t de mortar, în saci, la o temperatură de -20 ° C … Cu mortarul nu s-a întâmplat nimic, în mare; șoferul a platit însă pentru cele câteva cutii de mortar înghețat care nu au fost acceptate la descărcare.
Aici apare întrebarea: care este probabilitatea ca un șofer care transportă, de exemplu, produse neutre din Germania în Polonia, având instalată o structură de paleți într-un camion frigorific, să fie sancționat cu o amendă? Mai exact, ce vi se poate întâmpla dacă pretindeţi că transportați ceva proaspăt, dar de fapt nu o faceți?
Iată care sunt principalele aspecte legale de care să țineți cont în trei dintre cele mai tranzitate ţări europene: Polonia, Germania și Franța.
POLONIA
În Polonia, situația este clară (ne vom concentra aici numai asupra a ceea ce poate fi transportat efectiv într-un camion frigorific, pentru că despre asta este vorba în acest articol, în realitate excepțiile fiind mult mai multe – acestea incluzând, printre altele, transportul de animale vii sau transportul anumitor materiale de constructie).
În conformitate cu Ordonanța Ministrului Transporturilor din 31 iulie 2007, într-un camion frigorific putem transporta:
• medicamente și dispozitive medicale;
• colete ca parte a activității poștale, cu mențiunea că acestea trebuie să constituie „o parte semnificativă a încărcăturii”;
• bunuri necesare pentru a menține continuitatea ciclului de producție sau de a furnizare a serviciilor unei companii care desfășoară un proces continuu. Cu observația că – în cazul unui control rutier, nu este suficientă doar înregistrarea din CMR conform careia mărfurile sunt necesare pentru producție, fiind nevoie de un certificat suplimentar direct de la destinatarul bunurilor;
• transporturi ADR – deși și aici există anumite excepții.
De asemenea, este posibil să transportați mărfuri și produse alimentare perisabile:
1. Carne și organe comestibile.
2. Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice.
3. Produse lactate, în special: iaurturi, kefir, smântână, lapte, brânză de vaci, brânză maturată, unt, înghețată.
4. Ouă de păsări.
5. Flori tăiate, flori în ghivece și role de gazon.
6. Legume și ciuperci proaspete și congelate.
7. Fructe proaspete și congelate.
8. Cereale și materii prime agricole utilizate la fabricarea de alimente, furaje și grăsimi vegetale.
9. Produse din industria de măcinare, în special: făină, cereale, crupe și granule de cereale.
10. Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală.
11. Alimente preparate, în special din carne, păsări, pește, legume și fructe.
12. Zahăr și produse de cofetărie.
13. Preparate din cereale, făină, amidon sau lapte praf și produse de cofetărie.
14. Băuturi nealcoolice.
15. Reziduuri și deșeuri din industria alimentară, hrană pentru animale.
16. Sfeclă de zahăr.
17. Cartofi.
18. Drojdie de brutărie
19. Suprafețe de cultivare a ciupercilor.
După cum puteți vedea, lista este destul de amplă, dar există și câteva lacune în ea.
Deoarece, deși nucile sunt fructe uscate, ele nu sunt neapărat „proaspete” sau „înghețate”. Cu ceapa și usturoiul avem o dilemă similară: uneori este vorba despre un transport de ceapă de anul trecut, aceasta nefiind nici proaspătă, nici congelată. Dacă o amendă va fi aplicată în cazul unui control rutier, va depinde, în mare măsură, de cel care efectuează controlul.
Această dilemă nu mai există, de exemplu, în cazul cartofilor – proaspeți sau nu, pot fi transportați în orice situație – din anumite motive, în Polonia cartoful a fost scos din grupul „Legume și ciuperci proaspete sau înghețate„, devenind o categorie separată.
De asemenea, este bine că sunt menționate, de exemplu, suprafețele de cultivare a ciupercilor, dar din păcate, din anumite motive, nu veți putea transporta suprafețe de cultivare a anumitor tipuri de ciuperci – de exemplu, bureții negri de fag. Deci trebuie să fiți atenți la detalii.
Cu toate acestea trebuie avute în vedere două derogări de la interdicția de transport, aceasta neaplicându-se:
„vehiculelor care se întorc din străinătate cu scopul de a finaliza transportul rutier sau revin la destinatarii mărfurilor transportate, care își au sediul pe teritoriul Republicii Polone” și „vehiculelor care au intrat pe teritoriul Republicii Polonia în afara termenelor sau orelor de interdicție, în limita a 50 km de la punctul de trecere a frontierei, sau care așteaptă la graniță să părăsească teritoriul Republicii Poloneze. „
Ce presupune acest lucru? Practic, indiferent de bunurile care sunt transportate, există un temei juridic pentru conducerea unui vehicul încărcat, din străinătate în Polonia, în ciuda unei interdicții, fie către locul de descărcare (înscris în documentul CMR), fie către sediul companiei dvs, si anume: în vederea finalizării transportului rutier.
Din păcate, interdicțiile privind transportul frigorific nu sunt aceleași în întreaga Uniune Europeană. Iată mai jos care este cazul Germaniei.
GERMANIA
Când planificați un transport frigorific prin Germania, merită să țineți cont de faptul că lista produselor alimentare pentru care nu se aplică interdicția de transport este mult mai scurtă decât cea din Polonia (ceea ce nu înseamnă că vă va fi mai simplu – veți vedea de ce!).
Acesta include:
(a) lapte proaspăt și produse lactate proaspete,
(b) carne proaspătă și produse proaspete din carne,
(c) pești vii sau proaspeți și produse proaspete din pește,
d) fructe și legume perisabile.
La prima vedere, categoriile sunt destul de ample. Din păcate, situația nu este la fel de optimistă și în practică.
După cum vedeți, această listă nu conține deloc produse congelate. Astfel că putem presupune că este putem să transportăm produse proaspete, perisabile, cu termen scurt de valabilitate, și care fac parte dintr-una din categoriile de mai sus, ținute la temperaturi pozitive.
Pe baza experienței personale, aș îndrăzni să spun că, în practică, în timpul unui control rutier, scapă în proporție de 100% de amenzi camioanele frigorifice care au temperatura trecută în documentul CMR – valoarea acesteia fiind stabilită între 0°C și 5°C – care transportă mărfuri incluse în lista de mai sus, și care au, în plus, o scurtă perioadă de valabilitate (până la câteva săptămâni).
În ciuda celor patru categorii aparent clare, în Germania, există reglementări suplimentare care definesc termenul de „proaspăt”, scutirea de la interdicția de transport fiind determinată nu doar de categoria produsului, dar și de procesul său de producție.
De exemplu, transportul de lapte sau smântână, marcat cu simbolul UHT sau H +, sau transportul produselor din carne tratate termic nu face obiectul scutirii de la interdicția de transport.
Astfel, doar produsele care îndeplinesc toate condițiile de mai sunt scutite de interdicție:
• fac parte dintr-una dintre cele patru categorii de mai sus,
• nu au fost supuse tratamentului termic,
• necesită o răcire PERMANENTĂ, pentru a putea fi consumate,
• au un termen de valabilitate relativ scurt (de câteva săptămâni).
Întrebare de baraj: Este permis transportul de ouă în astfel de condiții? Până la urmă, ouăle proaspete sunt produse alimentare, sensibile, perisabile, care necesită transportul în condiții de temperatură controlată. Ei bine, conform răspunsului oficial obținut de la BAG, din păcate nu. Oul nu reprezintă un produs proaspăt obținut din prelucrarea laptelui (așa sună conținutul reglementării, nefiind folosite cuvinte precum „lactate” – sau „produse lactate”) nu este carne, pește, fruct sau legumă.
În ceea ce privește legumele și fructele, trebuie să aveți în vedere, de asemenea, că nu toate sunt „perisabile”. De exemplu, situația cartofului este una și mai amuzantă: în conformitate cu reglementările în vigoare, cartofii sunt considerați în Germania legume perisabile DOAR DACĂ, sunt proaspeți și încărcați imediat după recoltare, adică în perioada 1 ianuarie – 10 august.
Amenzile pentru încălcarea acestor reglementări sunt severe.
În prezent, pe baza informațiilor de pe Taryfikator (iulie 2018) amenda pentru încălcarea interdicției de conducere este de 120 € pentru șofer și 570 € pentru proprietarul vehiculului.
Însă asta nu este tot – în conformitate cu prevederile §29a Absatz 2 OWiG, autoritatea care a detectat încălcarea (identificarea conducătorului auto care conduce în timpul interdicție) poate solicita comerciantului să emită o factură, pentru transportul care a fost efectuat încălcând reglementarea (interdicția), în valoarea totală a transportului.
Cu alte cuvinte, dacă transportul nostru este estimat la 1.600 €, iar în timpul acestui transport vom încălca reglementările de mai sus, amenda acordată poate ajunge chiar la 1.600 €.
FRANȚA
Aici lucrurile stau mai bine: lista de mărfuri acoperă practic toate produsele alimentare al căror transport necesită o temperatură controlată.
Indiferent dacă acestea sunt alimente proaspete, congelate sau care trebuie protejate termic. Pe lista acestor mărfurilor avem:
• produse alimentare perisabile, inclusiv: ouă, pești vii, crustacee și moluște;
• produse alimentare care necesită răcire;
• produse alimentare congelate, în special carne, produse din drojdie, fructe de mare;
• lapte și produse lactate;
• produse pe bază de ouă, drojdie;
• legume și fructe, inclusiv sucuri de fructe răcite și legume tăiate gata de utilizare;
• legume și fructe proaspete, inclusiv cartofi, ceapă și usturoi;
• produse alimentare care necesită condiții de depozitare la cald;
• miere de albine.
• flori tăiate, plante și flori în ghiveci;
• ziare și reviste (numai dacă sunt transportate fără altă încărcătură);
• mărfurile necesare funcționării instalațiilor medicale sau pentru deșeurilor spitalicești.
După cum puteți vedea, dispozițiile privind excluderea din interdicțile de transport a camioanelor frigorifice care realizează transporturi de produse alimentare nu sunt uniforme în toate țările Uniunii Europene, și nici la fel de evidente cum ar părea la prima vedere.
Foto: Wikimedia