TransInfo

Procedura din Italia trece în online

Puteți citi articolul în 2 minute
|

9.03.2017

Operațiunile de cabotaj derulate în Italia trebuie să fie declarate printr-o procedură online iar perioada de grație acordată de autorități a expirat. Declarațiile nu se mai trimit prin e-mail la cabotaggio.distacco@lavoro.gov.it, ci se utilizează modulul UNI_CAB_UE din cadrul platformei specializate.

Companiile străine vor parcurge procedura de declarare on-line cu 24 de ore înainte de operațiune. declarațiile deja trimise rămân valabile și nu trebuie trecute în on-line. Dar cei care au modificări față de situația din declarația veche trebuie să retrimită formularul on-line.

O copie a notificării online trebuie să fie disponibilă la fiecare autovehicul.

Procedura  presupune ca, la prima comunicare, să se inregistreze intâi cu datele de identificare la Ministerului Muncii. Datele primite la momentul acestei inregistrari trebuie trecute la sectiunea de profil a utilizatorului în rubrica „Companie”. Apoi se apasă „Add” si se înregistrează compania (nu se adauga codul de TVA, ci se selecteaza „Neplătitor de TVA” urmată de rubrica „identificare”).

Problemele apărute se sesizează la adresele de e-mail: DistaccoUE@lavoro.gov.it; Clic4Help@lavoro.gov.it.

Italia a promulgat Decretul legislativ nr. 136 din 17 iulie 2016, act normativ referitor la detașarea lucrătorilor, care se aplică începând cu 26 decembrie 2016. Întreprinderea străină care detașează lucrători în Italia trebuie să trimită o comunicare privind lucrătorii detașați pe teritoriul italian. Decretul se bazează pe aceeași directivă europeană a detașării și urmărește aceleași obiective cu prevederile similare din Germania sau Franța. Ca și celelalte acte normative invocate, prevederile italiene vizează lucrătorii detașați din toate domeniile, nu doar transportatorii.

Autoritățile au decis ca numai operațiunile de cabotaj să fie pentru moment afectate de obligațiile referitoare la salariul minim, până la analiza profundă a situației europene.

Sursa: artri.net