Foto: Poliția Rutieră

Punctul de amendă rămâne la același nivel și în 2022

Puteți citi articolul în 2 minute
|

20.12.2021

Autoritățile au decis plafonarea punctului de amendă, măsură începută în 2018. Astfel, și anul viitor, valoarea acestui va fi de 145 lei, anunță Mediafax.

Deși punctul de amendă reprezintă, conform legii, 10% din salariul minim pe economie, valoarea acestuia rămâne plafonată la 145 lei în 2022, deși salariul minim va creşte la 2550 lei de la 1 ianuarie 2022. 

Având în vedere că, începând cu data de 1 ianuarie 2022 valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilită la suma de 2.550 de lei, ceea ce ar însemna ca punctul de amendă să fie 255 de lei, adică cu aproape 50% mai mult, considerăm că este necesar ca și în cursul anului 2022 să fie luată o măsură temporară de stabilire a unei valori fixe a punctului amendă. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 un punct-amendă este 145 lei” – se arată în proiectul de OUG.

Pentru ca plafonarea punctului de amendă pentru 2022 să devină oficială, proiectul de OUG trebuie să fie adoptat de Guvern și apoi publicat în Monitorul Oficial.

Etichete