Procedura prin care se poate recupera contravaloarea taxei de primă înmatriculare a fost deja publicată. De notat că această restituire vizează doar înmatriculările efectuate în perioada 2003 – 2016.
Proprietarii auto pot solicita, pe lângă contravaloarea taxei, şi dobânda pentru perioada dintre data perceperii taxei şi cea a restituirii.
Legal, aceasta va fi de 0,02% pe zi de întârziere şi se acordă doar dacă este cerut în scris acest lucru.
Dacă solicitantul are datorii la buget, acestea se compensează cu suma de restituit şi proprietarul va achita doar diferenţa.
Cererile pot fi depuse pana la data de 31 august 2018 și trebuie să fie însoţite și de dovada de achitare a taxei, de cartea de identitate şi de certificatul de înmatriculare a vehiculului.
Restituirea taxei se face într-un cont bancar, nu cash.
Foto: Pixabay