TransInfo

Românii din străinătate vor putea vota la orice secție

Puteți citi articolul în 2 minute
|

1.09.2016

Guvernul a completat în ședința de miercuri, prin Ordonanță de urgență, Legea votului prin corespondență (288/2015), astfel că românii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota, pe liste suplimentare, la orice secție organizată în afara granițelor și se vor putea înscrie și prin e-mail în Registrul electoral. 

Se introduce posibilitatea cetățenilor români cu drept de vot să își exercite dreptul electoral pe liste suplimentare, inclusiv la secţiile care se vor crea, potrivit legii, pe baza solicitării a cel puţin 100 de români aflaţi în străinătate, într-o anumită regiune sau localitate, precum și în secțiile de votare constituite în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare”, precizează Executivul. 

Pe lângă secțiile de votare deschise pe lângă misiunile diplomatice și celelalte reprezentanțe ale statului în străinătate – oficii consulare, secții consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite și institute culturale – cu acordul autorităților din țara respectivă pot fi deschise secții de votare și în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

Înscriere și prin e-mail în Registrul electoral 

O altă completare a legislației vizează metoda de înscriere în Registrul Electoral. Astfel, cetățenii cu drept de vot din străinătate se vor putea înscrie în Registrul electoral și prin intermediul poștei electronice, trimițând cererea și documentele care atestă domiciliul sau reședința în afara granițelor.

Iată situația secțiilor de vot și prezență la urne la scrutinele parlamentare și prezidențiale precedente:

Parlamentare 2008: 221 de secții și 24.008 prezenți la urne

Parlamentare 2012: 302 secții și 61.014 prezenți la urne

Prezidențiale 2014: 294 secții și 379.116 prezenți la urne (turul II) – 161.054 prezenți (turul I).

Sursa: ziuacargo.ro