Scania reacționează față de amenda record dată de UE

Puteți citi articolul în 2 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

26.07.2016
Scania reacționează față de amenda record dată de UE

După MAN, Scania, a doua marcă deținută de Volkswagen, este și al doilea producător de camioane care iese cu o declarație publică după ce Uniunea Europeană a aplicat o amendă record de aproape 3 miliarde de euro mai multor producători de camioane europeni. 

Scania Group este în continuare investigată de Comisia Europeană, asta după ce sudezii au refuzat să colaboreze în cadrul anchetei derulate. De altfel, suedezii au contestat punctul de vedere al CE, dar în același timp au facut provizii pentru o eventuală amendă. 

Scania, împreună cu un număr de cinci alți producători de camioane europeni a fost investigati de către Comisia Europeană cu privire la participarea la o înțelegere legată de preț în perioada 1997-2011.

Declarația Comisiei Europene privind obiecțiile și evoluțiile din cadrul anchetei, au determinat pe cei de la Scania să-și facă provizii financiare cu scopul de a acoperi o posibilă amendă, în conformitate cu principiile contabile relevante și având o abordare prudentă. Deși Comisia Europeană susține contrariul, Scania a cooperat pe deplin în cursul anchetei. 

Cu toate acestea, Scania contestă opinia Comisiei conform căreia compania suedeză s-a implicat într-un acord paneuropean cu alți producători în ceea ce privește prețurile de vânzare.

Sursa: infotrucker.ro

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole