TransInfo

Spaniolii monitorizează traficul rutier din aer. Rezultatul? 28 de mii de amenzi.

Puteți citi articolul în 2 minute
|

14.12.2017

În prezent deasupra drumurilor spaniole patrulează opt elicoptere Pegasus. În cadrul testelor, pentru efectuarea controalelor pe cele mai frecventate porțiuni de drumuri, spaniolii folosesc aparate de zbor ușoare, planificând ca pe în viitor să folosească și drone.

Direcția Generală a Traficului Rutier din Spania (DGT) folosește de peste 3 ani elicopterele Pegasus pentru efectuarea controalelor rutiere. Spaniolii monitorizează din aer anumite porțiuni de drumuri unde au loc cel mai des accidente.

Din martie anul 2014, funcționarii au prins în acest mod peste 28 de mii de șoferi, informează formaciondeltransportista.com, site-ul spaniol dedicat transporturilor.

După cum reiese din statisticile portalului DGT, patrulele aeriene au cumulat în ultimii ani un total de 3,8 mii de ore de zbor și au controlat peste 76 de mii de șoferi.

Zburând la peste 300 de metri deasupra solului, Pegasus-urile sunt echipate cu camere panoramice care detectează viteza de mers a vehiculelor și care pot înregistra numerele de înmatriculare.

Aparatele de zbor ușoare și dronele ajută la efectuarea controalelor DGT a anunțat că în curând va adăuga la flotă și elicoptere.

Zborurile de probă ale aparatelor de zbor ușoare au început deja să se desfășoare în Las Palmas din vara acestui an. Direcția dorește să afle potențialul acestei soluții și să o aplice.

Direcția prevede și introducerea dronelor care vor ajuta funcționarii să vegheze la respectarea ordinii pe drumuri.
Datorită acestei soluții va putea crește eficacitatea controlului rutier, siguranța rutieră și raționalizarea cheltuielilor, întrucât toate aceste mijloace (elicopter, aparat de zbor ușor sau dronă, nota redacției) vor fi folosite în funcție de tipul de operațiune”, a declarat Gregorio Serrano, directorul general al DGT.

Foto: Wikimedia

Etichete