Ne aflăm într-o perioadă cu un deficit accentuat de specialiști în logistică

Puteți citi articolul în 3 minute

Ca în multe domenii, sectorul TSL se confruntă cu o criză acută a forței de muncă. Efectele se simt deja la nivel de business, dar ele vor deveni și mai greu de ignorat.

Suntem într-o perioadă cu un deficit accentuat de specialiști, creat în bună măsură pentru că ani de zile românii au migrat în străinătate și continuă să o facă. La fiecare 9 minute un român emigrează, conform statisticilor, lucru care ar trebui (cel puțin) să ne pună pe gânduri.

Ca primă soluție, ar trebui create condiții ca cei care nu au plecat în străinătate să își dorească să rămână iar cei plecați să dorească să se întoarcă.

În TSL este foarte important să cunoști legislația și specificul meseriei, să fi în permanență legătură cu clientul și să îți ții promisiunile. Comunicarea, de fiecare parte (client-dispecer-șofer) este cheia.  Este un domeniu unde cel care știe meserie se impune, tot așa cum cel care nu știe se scoate singur din joc. Nu te poți preface că știi să lucrezi in transporturi.

De asemenea, atenția la detalii este esențială într-un domeniu unde de multe ori profitul obținut este calculat la nivel de zecimale.

Așadar, pentru a păstra sau a atrage angajați capabili și calificați, orice proprietar de companie mică/medie ar trebui să se întrebe care sunt atuurile companiei, cum poate motiva și fideliza oamenii, cum poate să construiască un mediu de lucru în care fiecare să simtă apreciat.

Piața s-a schimbat în ultimii ani, oamenii buni sunt puțini, iar cei care sunt conștienți de valoarea lor sunt căutați de toți jucătorii.

Provocările sunt destule: lipsa de oameni, așteptări nerealiste de ambele părți, concurență acerbă la nivel de industria, șamd.

Trebuie investit continuu în brand-ul de angajator si creată o ofertă potrivită pentru candidați.

Evident partea materială reprezintă un stimulent puternic de angajare, dar aceasta nu este singura care contează. Succesul angajatului este chiar un factor motivator mai puternic.

Cu cât îi este oferită mai multă libertate în luarea deciziilor unui angajat, cu atât oferta poate devini mai atractivă.

Este important, deci, să oferi ceva diferit față de actualul loc de muncă; de asemenea, în loc să privești doar la ce a făcut un posibil angajat, este important să descoperi ce aspirații are.

Potențialul uman este cea mai mare valoare a unei companii. Așadar descoperă potențialul și oferă-le motive să rămână în organizație.

Foto: Wikimedia

Etichete