Aveți o știre nouă? Spuneți-ne și nouă despre aceasta!

Cel mai recent summit în cadrul căruia s-a discutat situația traficului și a controalelor în bloc din pasul Brenner, nu a avut rezultatul scontat. Austria a propus un filtru vamal, dar Germania protestează împotriva acestei soluții.

Aplicând acest filtru vamal, în Benner au fost efectuate numeroase controale în bloc, iar de fiecare dată acestea au condus la blocaje imense de trafic.

Pentru a găsi o soluție optimă pentru fluidizarea traficului de camioane din Tirol, reprezentanți ai autorităților din Germania, Austria și Italia vor avea o nouă întâlnire.

Până  atunci, însă, controalele în bloc la punctul de trecere Kufstein Nord vor continua după un calendar prestabilit care poate fi accesat aici.

În luna mai, a fost efectuat un număr record de controale – nu mai puțin de 10.

Acest lucru a dus la nemulțumiri masive din partea transportatorilor și logisticienilor – cei din Germania și Italia fiind, se pare, cel mai mult afectați.

Pierderi de 30.000 de euro

Cea mai mare sursa de nemulțumire în companiile de logistică: timpii de așteptare și întârzierile constante. Aceste controale afectează negativ planificarea traseului si duc inclusiv la pierderi financiare.

Georg Dettendorfer, reprezentant al companiei Nussdorf am Inn a încercat să cuantifice pierderile de venituri: „Vorbim despre 30.000 de euro”, spune el într-o discuție cu un jurnalist al portalului eurotransport.de și se referă la calculele sale privind efectele unui astfel de control dinn 27 octombrie 2017 Calculul include pierderile de timp, traseele ocolitoare și pierderi datorate întârzierii în receptionarea mărfurilor.

Fercam: Pierderi de 100-150 de euro per camion 

Furnizorul de servicii logistice din Italia, Fercam, este de asemenea afectat.

Liniile de aprovizionare sunt puse în situația deloc fericita de a nu respecta termenele  – și asta într-un moment în care deja avem dificultăți în transportul intermodal„, spune Hannes Baumgartner, reprezentantul companiei. „Dacă șoferii noștri pierd jumătate din zi în urma controalelor în bloc din pasul Brenner, asta ne costă 100-150 de euro pe vehicul” a mai adaugat acesta.

Autoritățile din Tirol cresc presiunea de a introduce o “taxă de coridor”.

În cadrul viitorului summit, autoritățile austriece vor insista asupra adoptării unui calendar concret, care ar trebui să includă o taxă de coridor de la Munchen la Verona până cel târziu în 2019.  

Conform acestora, noul plan de acțiune trebuie să includă, de asemenea, o limită maximă a camioanelor și acceptarea continuării controalelor în bloc în Tirol.

Următorul summit va avea loc la mijlocul acestei luni. Revenim cu noi informații pe masura ce apar.

Foto: Wikimedia/Kleszczu CCA-SA 2.5 Generic

comentarii

comments0 comentarii
thumbnail
Pentru a vedea notificările de la comentarii, mergeți la profil