Transportul rutier dintre Rusia și China devine liber

Puteți citi articolul în 4 minute
|

3.10.2018

De la 1 ianuarie 2019, transportul rutier în Rusia și China va ajunge la un nivel complet nou. Ambele țări vor renunța la reglementările actuale care permit camioanelor să circule doar pe rutele planificate în avans și numai în zonele de frontieră.

De la anul, camioanele vor putea transporta mărfuri în țară fără cerința de transbordare, de-a lungul noii rute Dalian-Novosibirsk.

Federația Rusă și China au ajuns într-un final la un acord astfel încât camioanele să poată circula pe ambele părți ale frontierei fără a fi necesară schimbarea transportatorilor la graniță.

Transporturile au fost până recent efectuate doar până la zonele de frontieră, sau cel mult la 30 de kilometri de graniță și numai pe rutele cu puncte de descărcare specificate în prealabil în acordul bilateral.

Noul acord va permite inclusiv livrările door-to-door și va intră în vigoare la începutul anului viitor. Acordul a fost semnat la 8 iunie 2018, după ce China s-a alăturat Convenției TIR și organizației IRU.

Ambele țări au anunțat deja adoptarea procedurilor interne necesare pentru punerea în aplicare a acordului.

Noul acord va fi o forță motrice pentru dezvoltarea rutei de transport între Asia și Europa, precum și a transportul rutier chinez și a celui rusesc. Acesta ne va permite să creștem volumul schimburilor comerciale, să extindem infrastructura, să simplificăm procedurile și să reducem timpul de livrare”, a declarat Nikolay Asaul, Ministrul rus al Transporturilor.

Traseul Dalian-Novosibirsk

Autoritățile din ambele țări au evaluat că un impact pozitiv se va resimți în cazul transporturilor de fructe și legume pe traseul Dalian – Yingkou – Manzhouli – Zabaykalsk – Chita – Ulan-Ude – Irkutsk – Krasnoyarsk – Kemerovo – Novosibirsk. Acestea au decis, de asemenea, să deschidă acest traseu transporturilor de pasageri. De notat și că operațiunile de încărcare și descărcare pe această rută pot fi efectuate, după intrarea în vigoare a acordului, fără restricții.

Întreaga rută măsoară 5.6 mii kilometri.

Timp insuficient pentru implementarea sistemelor necesare

Până la sfârșitul anului curent, toate mijloacele de transport care vor opera pe traseul China – Rusia trebuie să fie dotate cu sisteme de navigație prin satelit. Ambele părți trebuie să asigure implementarea tehnologiilor digitale folosind sistemele de navigație GLONASS și BeiDou; luând în considerare termenul foarte scurt (sfârșitul lunii decembrie a anului curent), acesta reprezintă o adevărată provocare pentru transportatori.

Număr limitat de permise

Rusia și China au decis deja care va fi numărul permiselor de transport acordate în cazul acestor operațiuni transfrontaliere.

În 2019, Rusia va emite 82.000 de permise bilaterale, 1.000 de permise pentru transporturi din / către țări terțe și 200 de permise generice pentru tranzit.

În plus, datorită volumului crescut de mărfuri, părțile au agreat și acordarea a 18.500 de permise suplimentare de diferite tipuri și au decis să emită autorizațiile pentru transportul de călători: 3.400 de permise pentru transporturile regulate și 250 de permise pentru transporturi ocazionale.

Amenințări pentru transportatorii rutieri din Rusia

În pofida așteptărilor, noua rută poate aduce și multe daune. Potrivit lui Andrzej Iwanow-Kołakowski de la AsstrA-Associated Traffic AG, acesta va afecta în principal transportatorii ruși.

Cred că deschiderea noii rute poate reprezenta o amenințare în special pentru transportatorii ruși. Federația Rusă, care importă deja produse din China, va începe, de asemenea, să importe servicii de transport, care de fapt sunt mult mai ieftine în China. Populația rusă este de aproximativ 144,3 milioane, în timp ce în China este de 1,379 miliarde. Aceste cifre vorbesc de la sine „, a spus Iwanow-Kołakowski în interviul acordat Trans.INFO.

Etichete