TransInfo

Un nou sistem pentru vehicule grele va fi implementat în Ucraina

Puteți citi articolul în 2 minute

Până la sfârșitul lunii iulie a.c. va fi introdus Sistemul Tampon pentru Vehicule Grele la punctele de frontiera din Ucraina.

Executantul acestui contract, compania Alumbrados Viarios Sociedad Anonima are sarcina de a proiecta și de a executa lucrările de construcție a sistemului tampon pentru camioane și a elementelor din cadrul Sistemului de Gestionare a Traficului (SGT) pentru secțiunea din autostrada A4 și drumul național 94 din raionul Korczowa.

În prezent, organizarea traficului la punctul de trecere a frontierei în Korczowo presupune circulația vehiculelor pe autostrada A4 până la nodul Korczowa, iar apoi pe drumul 94 până la frontieră.

Drept consecință, pe drumul 94 se formează cozi de camioane care așteaptă punctul vamal.

Structura sistemului este destinată evitării acestor situații.

Pentru a nu se formeza cozi, când vor fi prea multe camioane, sistemul le va direcționa automat către parcările din MOP Hruszowice de pe autostrada A4 sau în localitatea Młyny de pe drumul național 94.

Dispozitivele vor monitoriza condițiile de trafic și vor reacționa în funcție de acestea, furnizând informații șoferilor.

În afara sistemului propriu-zis realizat în cadrul unei investiții de 6,5 milioane de zloți, pe secțiuni ale A4 și drumul nr. 94 vor fi instalate dispozitive care să asigure o informare dinamică a șoferilor (cum ar fi: durata călătoriei și locuri de parcare disponibile), monitorizarea condițiilor de trafic și atmosferice, supraveghere video.

Sistemul va fi monitorizat de Poliția de frontieră și mentenanța va fi asigurată de GDDKiA.

Foto: Wikimedia

Etichete