Un operator de logistică a găsit o metodă proprie de combatere a furturilor cargo

Puteți citi articolul în 3 minute

Operatorul de logistică Alpensped a implementat recent un program special destinat siguranței încărcăturii. Datorită noii soluții, compania a reușit să reducă numărul de furturi cargo cu până la 70%.

Furturile cargo dau adesea bătăi de cap transportatorilor pentru că nu întotdeauna astfel de incidente pot fi integral prevazute și gestionate eficient, iar contractele de asigurări au clauze interpretabile care pot face astfel încât asiguratorul să nu fie obligat să plătească eventualele despăgubiri (despre acest subiect Trans.INFO a scris un articol aici).

Aşa că cea mai sigură soluție este, ca întotdeauna, prevenția.  

Chiar dacă există inițiative la nivelul autorităților (în Germania, Poliţia are o nouă divizie care se ocupa de prevenirea și combaterea furturilor din camioane) companiile trebuie, adesea, să preia controlul acestor situații.

Acest lucru l-a făcut și Alpensped, care a decis să rezolve această problemă dezvoltând și implementând un program special, format din peste 20 sisteme de securitate distincte.

Datorită acestuia, compania a reușit să reducă numărul de furturi cu până la 70% în ultimul an.

Cum a fost posibil acest lucru?

Conceptul dezvoltat de Alpenspeda se bazează pe doi piloni: 1) înregistrarea corectă și documentarea incidentelor și 2) aplicarea de măsuri complexe de gestionare a incidentelor.

Conform recomandărilor companiei, șoferii își pot petrece perioadele de odihnă numai în locuri de parcare securizate. În plus, nu își pot lăsa niciodată vehiculul nesupravegheat, nici măcar pe perioade foarte scurte.

În plus, șoferilor li se interzice să ia pasageri pe traseu, precum și să se abată de la ruta desemnată anterior, indiferent de motiv (blocaje de trafic, etc).

În concluzie, sistemul nostru de securitate acoperă mai mult de 20 de măsuri distincte” explică Christian Faggin, Managing Director al Alpensped.

De la începutul lunii iulie, monitorizarea vehiculelor a fost realizată cu ajutorul unui instrument special dezvoltat de Alpensped și Volkswagen în colaborare cu Universitatea de Științe Aplicate din Heilbronn. După o etapă de testare de un an, Alpensped intenționează să-l integreze cu propriul sistem de management al transportului. Acest lucru ar trebui să sporească transparența și siguranța transporturilor.

Potrivit lui Faggin, următorul pas pentru sporirea securității este aderarea la asociația TAPA (Technology Asset Protection Association). TAPA colaborează activ cu EUROPOL, EUROJUST și autoritățile locale din statele membre pentru a combate incidentele de furturi cargo.

Foto: inboundlogistics.com

Etichete