TransInfo

Varianta de Ocolire Suceava – un șantier părăsit de 3 ani și jumătate

Puteți citi articolul în 3 minute

Marți, 17.04.2018, doi colegi din comunitatea noastră au surprins câteva fotografii pe Varianta de Ocolire Suceava, un șantier părăsit de 3 ani și jumătate.

Proiectul a debutat acum mai bine de 10 ani!

Contractul de execuție lucrări a fost semnat pe 12.03.2008 (!) cu asocierea CCF Iași (România) – Colas (Franța). Ordinul de începere a fost emis pe 12.05.2008 și, după 6 ani de chin, în septembrie 2014, CNAIR a reziliat contractul la un progres fizic de 85%.

Pe 12.03.2015 s-a inaugurat o porțiune de aproximativ 5 km între DN17 (Șcheia) și DN2 (Ițcani).

De atunci și până în 2018 practic nu s-a mai întâmplat nimic pe restul de 7 km (între DN17 și DN2 la sud de oraș), lucrările degradându-se accelerat din lipsă de întreținere, mai ales că solul este instabil în unele zone.

Prin 2016, fostul Director General al CNADNR (pe atunci), Cătălin Homor, entuziasmat de succesul avut pe cei 200 de metri de autostradă reconstruiți în zona Aciliu (parte din Autostrada A1 Orăștie-Sibiu lot 3), promitea că și Centura Suceava o să fie finalizată „în regie proprie” de către Compania de Drumuri.

Vremea a trecut, promisiunile s-au prescris și actuala conducere a CNAIR abia a reușit, în 09.03.2018, să scoată la licitație restul de 15% rămas de executat în acest proiect.

Primul termen de depunere a ofertelor este miercurea viitoare, 25.04.2018. Cel mai probabil acest termen va fi amânat. Conform documentației de licitație, șantierul trebuie să fie finalizat în termen de 9 luni. Finanțarea? De la bugetul statului.

Realist vorbind, șoferii vor putea circula pe restul de 7 km ai Variantei de Ocolire Suceava abia spre finalul anului 2019, dacă luăm în calcul viteza cu care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ne-a obișnuit să deruleze procedurile de licitație, blocajele birocratice, finanțarea precară dar și provocările tehnice din teren.

Foto: AlexAlex și FRS (membri ai forumului PeUndeMerg.ro)

Etichete