TransInfo

Vehicul confiscat pentru un transportator danez al cărui șofer român a condus sub influența alcoolului

Puteți citi articolul în 3 minute

Un vehicul comercial aparținând unei companii daneze de transport a fost confiscat de poliție pentru că șoferul aflat la volan a condus sub influența alcoolui. Șoferul este de origine română.

Vă reamintim că autoritățile daneze au introdus recent modificări în textul legii privind sancțiunile acordate celor care încalcă regulamentul rutier.

Noile modificări au intrat în vigoare la 31 martie a.c., și prevăd inclusiv confiscarea vehiculului, sancțiune care poate fi aplicată indiferent dacă vehiculul este deținut de șofer, de compania la care acesta lucrează, este închiriat sau împrumutat.

Potrivit portalului danez de știri nyheder.tv2.dk, un număr de 42 ​​de vehicule au fost confiscate de la intrarea în vigoare a noii legi.

Flemming Jørgensen, co-proprietarul Niels Pagh Logistics, a resimțit din plin efectele noii legi după ce vehiculul companiei a fost confiscat pentru că era condus de un șofer aflat sub influența alcoolului.

Șoferul camionului, descris drept „un angajat obișnuit, de încredere” a condus în stare de ebrietate 33 de kilometri în sens opus pe autostrada Funen. Acesta a fost rapid interceptat de poliție și vehiculul a fost confiscat.

Jørgensen consideră că noile măsuri sunt „nerezonabile” pentru o companie ca a sa, deoarece angajații acesteia „nu pot fi monitorizați 24 de ore pe zi”.

Coproprietarul Niels Pagh Logistics a recunoscut, de asemenea, că este foarte surprins de situație, afirmând că nu a existat niciodată vreun motiv să creadă că angajatul său va avea un astfel de comportament:

Nu mi-am imaginat niciodată că aşa ceva se va întâmpla. Angajatul nostru a fost mereu extrem de cuviincios și nu am avut niciodată situații în care am fi putut să anticipăm că ar putea face așa ceva.”

Jørgensen ar putea da în judecată șoferul pentru a recupera pagubei survenite ca urmare a confiscării vehiculului, chiar dacă este convins că acesta nu are mijloacele necesare pentru a putea plăti:

Nu mai are serviciu și poate că are niște bani acasă în România, dar mă îndoiesc că sunt suficienti cât să poată acoperi contravaloarea vehiculului. De aceea cred că soluţia este ca Pagh Logistics să acopere pierderea.

Chiar dacă noua lege este controversată, Benny Engelbrecht, ministrul transporturilor din Danemarca, a subliniat că proprietarul vehiculului are întotdeauna o responsabilitate privind comportamentul șoferilor pe care îi angajează.

Foto: npldk.com

Etichete