Foto: Waberer's

Waberer’s investește peste 50 milioane de euro în extinderea flotei și achiziționează camioane DAF

Puteți citi articolul în 2 minute
|

23.11.2021

Operatorul maghiar de transport și logistică Waberer’s a anunțat recent achiziția a 570 de unități cap tractor DAF XG. În calitate de „client VIP”, compania a primit deja primele cinci unități înainte ca producția de serie să înceapă luna viitoare.

Într-o declarație oficială, reprezentanții Waberer’s afirmă că întreaga comandă vă fi onorată începând cu a doua parte a anului viitor.

Această investiție reprezintă un nou pas în programul nostru de înnoire a flotei; suntem astfel una din primele companii din Europa care fac acest lucru, deoarece vârsta medie a flotei Waberer’s Group va fi redusă la 2 ani” – a afirmat Zsolt Barna, CEO al Waberer’s International Plc.

Barna mai declară că, pe lângă eficiență și siguranță, unul din motivele pentru care compania a ales camioanele DAF este acela că au o cabină mai mare – un „vis al șoferilor”.

Noile modele XF, XG și XG + oferă cea mai înaltă calitate, o eficiență a combustibilului îmbunătățită cu 10%, o gamă completă de caracteristici de siguranță pasivă și activă și cel mai înalt nivel de confort pentru șofer. Producția de serie a noii generații DAF va începe în decembrie 2021. Înainte de a demara producția de serie, însă, le-am oferit unora dintre cele mai importante companii de transport și logistică din Europa oportunitatea de a încerca noile modele DAF. Lucrăm cu Waberer’s de mulți ani, iar astăzi predăm către companie cinci unități de cap tractor XG” –  a declarat Péter Gavallér, Managing Director al DAF Hungary Kft.

Potrivit celui mai recent raport financiar al grupului, flota Waberer’s este alcătuită din 2.768 de vehicule. În 2018, Waberer’s avea 4.450 de camioane, înjumătățirea numărului fiind datorată eforturilor companiei de optimizarea a resurselor pentru a gestiona pierderile financiare suferite anul trecut.

 

 

Etichete