2.200 de amenzi și 209 permise auto reținute la transportatorii de persoane

Puteți citi articolul în 2 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

27.03.2017
2.200 de amenzi și 209 permise auto reținute la transportatorii de persoane

Polițiștii de la Direcția Rutieră au controlat 4.600 de autovehicule în perioada 22-24 martie, în cadrul unei ample acțiuni de verificare a firmelor care se ocupă cu transportul de persoane și de elevi.

Astfel, autobuzele care efectuează curse regulate și ocazionale, cât și cele special destinate transportului de elevi au fost verificate în trafic, pentru a se vedea dacă sunt respectate normele legale ce reglementează activitatea de transport public de persoane/elevi și circulația pe drumurile publice.

Aproape 2.000 de poliţişti rutieri şi de la ordine publică au efectuat controalele în trafic în cadrul acestei acţiuni, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie cu autovehicule destinate transportului public de persoane.

Conform reprezentanților Poliției Române, “în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 2.220 de sancţiuni contravenţionale, dintre care:

  • 128 la legislaţia specifică transporturilor rutiere publice – conform HG 69/2012, privind transporturile rutiere
  • 38 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă
  • 3 conform Legii nr. 92/2007, privind Serviciile de transport public local
  • 82 pentru defecţiuni tehnice
  • 560 pentru neportul centurii de siguranță
  • 49 conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
  • 20 pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice
  • 29 pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice
  • 80 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor, fără dispozitiv tip handsfree
  • 1.167 pentru alte abateri prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002”.

20 de certificate de înmatriculare retrase

Totodată, oamenii legii au reținut 209 permise de conducere și au retras 20 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 37 de infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 17 prevăzute de art. 336 din Codul Penal, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi una pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Sursa: ziuacargo.ro

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole