TransInfo

A fost lansat programul RABLA. Iată care este valoarea tichetelor

Puteți citi articolul în 2 minute
|

15.04.2019

Edițiile din acest an ale programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost lansate săptămâna trecută cu un buget total alocat de 320 de milioane de lei.

Pentru Rabla Clasic, prima de casare este de 6.500 lei, la care se poate adăuga în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice, informează Agerpres.

Suma alocată pentru acest an este de peste 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei şi se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.

Pana in prezent, prin Rabla Clasic au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante şi au fost achiziţionate peste 300.000 de maşini noi, care poluează mai puţin.

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei care se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

De asemenea, a fost lansat Programul Rabla Plus, aflat deja la a patra editie. In 2018, prin Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere iar pentru anul 2019, suma alocată pentru finanţarea acestui program este de 93 milioane lei.

De asemenea, pentru a stimula achiziţia vehiculelor electrice, Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează, cu 90 de milioane de lei, achiziţia şi instalarea de staţii de încărcare performante în municipiile reşedinţă de judeţ.

Foto: Wikimedia

Etichete