Săptămâna trecută, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care șoferii care conduc în stare de ebrietate și fără un permis valabil să ajungă direct la închisoare, transmite Mediafax.
Noua lege aduce completări art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, printr-un nou aliniat care stipulează că:
„ (…) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3) dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.
Astfel, conform modificării legislative, asupra conducătorilor auto aflați într-o astfel de situație, se va aplica pedeapsa închisorii CU EXECUTARE.
A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al șaselea an consecutiv. Viața cetățenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleși, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituția garantează dreptul la viață și la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept. Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere și să conștientizeze asupra consecințelor punitive ale teribilismului la volan. Votul a fost aproape unanim!”, a declarat senatorul Robert Cazanciuc, unul din cei doi inițiatori ai proiectului de lege, citat de Mediafax.
Legea va intra in vigoare odată cu publicarea in Monitorul Oficial.