Fot. European Union EC - Audiovisual Service

Al doilea Pachet de Mobilitate a fost facut public. Se pregăteşte o revoluţie în domeniul auto

Puteți citi articolul în 4 minute
|

10.11.2017

La Bruxelles au fost prezentate propunerile pentru prevederile celui de-al doilea Pachet de Mobilitate. Comisia Europeană a stabilit astfel noile obiective privind valoarea medie a emisiilor poluante şi doreşte să grăbească trecerea la vehiculele ecologice.

Prezentarea de astăzi reprezintă un mare pas înainte în direcţia îndeplinirii de către Uniunea Europeană a prevederilor Acordului de la Paris, conform cărora în anul 2030 emisiile de CO2 trebuie să fie reduse cu cel puţin 40% –  se subliniază în comunicatul de presă emis de Comisia Europeană.

Industria auto se află la un punct de cotitură şi trebuie să investească în tehnologii moderne, „curate”, nu doar pentru mediu, dar şi pentru sănătatea publică. Este vorba aici de viitorul industriei auto, de capacităţile de export şi de concurenţa cu producătorii din afara Uniunii. Propunerile noastre sunt ambiţioase, dar realiste – a subliniat în intervenţia sa Elżbieta Bieńkowska, comisarul UE pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri.

Transporturile aduc multe beneficii – în acest domeniu lucrează 11 milioane de cetăţeni din UE şi această activitate reprezintă 5% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, dar, din păcate, au un efect negativ asupra calităţii aerului.

Este nevoie de reforme importante. Transportul reprezintă 25% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, iar 70% din aceste emisii provin din transportul rutier  Până în 2030 transporturile pot deveni principala sursă de emisii, de aceea ne străduim să punem în acord nevoia de mobilitate a cetăţenilor europeni cu protejarea sănătăţii acestora şi a mediului – a declarat comisarul european pentru transporturi Violeta Bulc.

În acest scop a fost prezentat un pachet de reforme care a apărut pe baza celor trei piloni ai strategiei de mobilitate cu emisii scăzute:

– îmbunătăţirea organizării transporturilor (creşterea eficienţei, integrarea diferitelor ramuri de transport),

– vehicule mai „curate” (noi limite ale emisiilor de CO2),

– creşterea disponibilităţii energiei alternative pentru domeniul auto (construirea unei infrastructuri corespunzătoare, susţinere din bugetul UE).

foto: ec.europa.eu

Al doilea Pachet de Mobilitate – lista de documente

Pachetul pentru mobilitate ecologică prezentat de Comisia Europeană cuprinde următoarele documente:

Noi standarde pentru emisiile de CO2, care vor ajuta producătorii din industria auto să implementeze soluţii inovatoare şi să livreze pe piaţă vehicule cu emisii reduse. Obiectivele stabilite pentru anul 2025 (şi, ulterior, pentru 2030) urmăresc să crească presiunea asupra producătorilor şi să îi determine să realizeze cât mai repede investiţii în tehnologii ecologice.

– Directiva privind vehiculele de transport rutier nepoluante – urmăreşte promovarea soluţiilor de mobilitate ecologică în procedurile de achiziții publice.

– Un plan de acțiune și soluții de investiții pentru instalarea la nivel transeuropean a unei infrastructuri pentru combustibili alternativi.

– Revizuirea Directivei privind transportul combinat, care promovează utilizarea combinată a diferitelor moduri de transport de mărfuri (de exemplu, camioane şi trenuri).

– Revizuirea Directivei privind serviciile de transport de călători cu autocarul.

Inițiativa privind bateriile – are o importanţă strategică pentru politica industrială integrată a UE. Urmăreşte ca vehiculele noi şi alte soluţii privind mobilitatea, precum şi componentele acestora, să fie concepute şi produse în UE.

Foto: European Union/EC Audiovisual Service

Etichete