TransInfo

Amendă record pentru doi șoferi de camion români în Franța: peste 26.000 euro pentru 31 de abateri

Puteți citi articolul în 3 minute

Jandarmeria franceză a acordat recent o amendă record unui echipaj format din doi șoferi de camion de origine română. Camionul acestora fost oprit pentru control marți, 3 septembrie, la ora locală 16:40, pe autostrada A-1, de o brigadă a Jandarmeriei din orașul Fresnes-les-Montauban.

După verificarea documentației vehiculului și a mărfurilor transportate, agenții de control au constatat că șoferii, care lucrau pentru o companie de transport din Romania si transportau mărfuri in Spania, au comis un total de 31 de încălcări ale regulamentului european de transport rutier.

Din cele treizeci și unu de infracțiuni comise, douăzeci și patru au fost legate de timpul de conducere și de odihnă; printre abateri s-a numărat de asemenea și utilizarea repetată a unui card aparținând unei altei persoane.

Un reprezentant al Jandarmeriei din Fresnes-les-Montauban a declarat că „pe una din înregistrările tahografului apărea o singură oră de odihnă într-o perioadă de 24 de ore. Cei doi șoferi au avut numeroase perioade de conducere continuă de până la 8 ore și 44 de minute.

Vehiculul a fost reținute până când amenda in valoare de 26.250 de euro a fost integral achitată de șoferi.

Trebuie menționat că aceste abateri reprezintă nu numai un pericol grav pentru participanții la trafic, ci și o practică de concurență neloială abordată de unele companii, într-un mod extrem de periculos” au mai declarat reprezentanții Jandarmeriei franceze.

Știrea, care a apărut și pe rețelele sociale franceze, a stârnit, aşa cum era de așteptat,  numeroase reacții, precum: “Astfel de oameni ar trebui pedepsiți cu închisoare, nu cu o simpla amenda” sau “Companiei ar trebui să i se interzică accesul în Franța”.

Din păcate, astfel de cazuri nu sunt singulare. Chiar dacă sancțiunea financiara pare ridicată, să nu uităm că riscurile unor astfel de practici sunt extrem de mari iar consecințele pot fi, uneori, devastatoare atât pentru șoferii în cauză cât și pentru ceilalți participanți la trafic.  

 Foto: policechiefmagazine.org

Etichete