În noaptea de duminică spre luni, inspectorii danezi din cadrul Tungvognscenter Syd au efectuat un control amănunțit într-o parcare de camioane din apropiere de Padborg, oraș danez situat lângă granița cu Germania, zona în care se află numeroase terminale logistice.
Controlul a vizat respectarea normelor privind efectuarea perioadei săptămânale de odihna în afara vehiculului, relatează Tungvognscenter Syd într-un comunicat oficial.
Potrivit polițiștilor, inspecția a decurs fără probleme, 50 de șoferi fiind sancționați, majoritatea de origine străină, doar trei dintre aceștia având cetățenie daneză.
Pentru acest tip de abatere, amenda aplicată de Danemarca este de 10.000 coroane (aprox. 1350 euro) pentru șofer și 20.000 coroane (aprox. 2700 euro) pentru angajator. În total, într-o singură noapte, agenții Tungvognscenter Syd au aplicat amenzi în valoare de 1,5 milioane DKK (aproximativ 200.000 euro).
Autoritățile daneze mai relatează în comunicatul remis în aceasta săptămâna că majoritatea amenzilor au fost deja plătite, în cazul celor neachitate fiind reținute vehiculele până la plata integrală.
Reamintim ca, pe lângă interdicția europeană privind efectuarea pauzei săptămânale obligatorii in vehicul, Danemarca a adoptat în iunie 2018 o lege care limitează timpul de parcare al vehiculelor grele pe teritoriul țării la 25 de ore, legea vizând atât parcările publice cât și pe cele private. Comisia Europeană a acționat statul danez in instanță, dar CEJ a decis recent in favoarea Danemarcei – detalii aici.