Amenzi pentru șoferii de autobuze în București

Puteți citi articolul în 3 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

06.09.2021
Amenzi pentru șoferii de autobuze în București

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a aplicat primele amenzi, după intrarea în vigoare, la 1 august 2021, a contractelor de delegare a serviciului către cei patru operatori de transport public, informează news.ro. 

Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 84.400 de lei, mai relatează sursa citată.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea orelor de plecare a vehiculelor de la capetele de linie, precum și pentru ”nerespectarea indicatorilor de performanță”. Sumele vor fi oprite drept garanție din salariile șoferilor până la achitarea integrală a amenzilor. 

La începutul acestei luni, primarul capitalei Nicușor Dan, a anunțat în mod public că se vor aplica amenzi șoferilor care pleacă mai devreme sau mai târziu de la capetele de linii, față de orarul stabilit.

(…) A fost nevoie de zeci de ore de discuții; au fost coordonate de viceprimarul Bujduveanu. În urma acestor discuții avem azi un contract de delegare pe zece ani serios, corect, care a mulțumit toate părțile care au luat parte la aceste discuții. Faptul că avem acest contract de delegare pe termen lung era o condiție pentru ca să putem accesa bani europeni și pe tramvaie și pe autobuzele electrice. Faptul că avem acest contract de delegare permite ADI să își exercite controlul pe STB. Au început să fie aplicate amenzi de 100 de lei pentru șoferii care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie față de orarul care este obligatoriu pentru ei” – a declarat primarul citat de News.ro.

STB SA, operatorul cu cele mai multe vehicule, a fost la rândul său amendat de TBI cu 57.500 RON pentru ”nefuncționarea sistemului de monitorizare a vehiculelor, dar și pentru nerespectarea programului de plecare a vehiculelor de la capetele de linie (…). TPBI a constatat incapacitatea fizică a STB SA de a asigura curățenia pentru toate vehiculele și că personalul alocat acestui serviciu este insuficient” – se arată în comunicatul TBI.

Foto: stbsa.ro

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole