TransInfo

Foto: Politia Rutiera

Atenție șoferi: Poliția Rutieră a demarat o nouă acțiune de control intensiv

Puteți citi articolul în 2 minute
|

18.04.2023

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) anunță că din 17 aprilie a fost demarată acțiunea intensivă de control „Speed”. Aceasta este  destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

Operațiunea de control va dura până pe 23 aprilie si se aliniază acțiunii extinse desfășurate la nivel european de ROADPOL.

La data de 21 aprilie 2023, în cadrul aceluiași program, va avea loc operațiunea Speed Marathon, în cadrul căreia toți polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române”, se precizează in comunicatul IGPR.

Conform IGPR, de la începutul anului şi până pe 9 aprilie 2023, din cauza vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum au avut loc, la nivel naţional, 183 de accidente rutiere grave, în urma cărora 81 de persoane au decedat şi 145 au fost rănite grav. Astfel, viteza a cauzat aproape 20% din totalul accidentelor grave.

În România, viteza maximă admisă în localităţi este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităţilor, 120 km/h pe drumurile expres şi 130 km/h pe autostrăzi. Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri” mai arată IGPR în comunicat.

ROADPOL, in colaborare cu autoritățile locale, organizează lunar acțiuni de control la nivel european cu diverse obiective, precum sancționarea depășirilor de viteză sau consumul de alcool la volan, dar si verificarea extinsa a transportului greu. Calendarul acțiunilor din acest an este disponibil aici. 

 

 

Etichete